„Parfum de femeie“, de Giovanni Arpino. Slabă, dezamăgitor de slabă. Cea mai slabă carte din ultima vreme, alături de legendara operă a lui Salman Rushdie, „Versetele Satanice“.
Unul dintre rarele cazuri când filmul e mai bun decât cartea.
„Parfum de femeie” este povestea unui militar orb, care are un ajutor, trimis de armata. Un soldat cu 20 de ani mai tânăr, care îl ghidează în călătoria lor prin Italia, de la Genova, la Roma, la Napoli.
Scrisă alambicat. Nu știi cine și când vorbește, te bazezi pe intuiție, însă de multe ori te rătăcești printre replici. Punctuația extraordinar de proastă. Nu știu dacă e vina editurii în cauză, Humanitas, sau așa a fost scrisă original.
Giovanni Arpino nu-mi pare a fi avut vreo treabă cu scrisul, judecând după romanul ăsta. Nu există nimic demn de povestit în cartea lui, poate cu excepția momentului în care bătrânul și acidul militar încearcă să se sinucidă.
Dar, per total, seacă, plictisitoare, fără zvâc. Nu o recomand de nicio culoare. Și auzisem multe despre „Parfum de femeie“, e adevărat, mai mult despre film.
Romanul a fost ecranizat în 1974 de italieni și în 1992 de americani. Al Pacino a câștigat Oscarul pentru modul extraordinar în care a jucat în filmul din 1992.
