Mărturisiri. Viața mea alături de Che. Aleida March

Mărturisiri. Viața mea alături de Che“, de Aleida March. Cartea în care Aleida March, cea de-a doua soție a lui Che Guevara, își povestește viața alături de El Comandante.

Înainte de a intra în miezul problemei, Aleida dă câteva detalii despre viața ei dinainte de Che, iar apoi despre cum a început să activeze în mișcarea revoluționară „26 Iulie”, din Cuba, în timpul regimului lui Fulgencio Batista.

Din păcate, pentru mine, mai toate informațiile pe care Aleida March le oferă cititorului nu reprezintă mai nimic nou.

Dacă nu aș fi citit jurnalele lui Che Guevara, „Jurnalul revoluției cubaneze” și „Jurnalul bolivian”, poate că aș fi fost mai încântat, dar așa a fost doar repetitiv.

M-aș fi așteptat la mai multe mărturisiri din viața intimă a celor doi, însă Aleida March nu se afundă prea tare în povești, oferă doar câteva firimituri de la suprafață.

Totuși, din acestea ne lasă să înțelegem că Che a fost un bărbat tandru, etic până în măduva oaselor, atent cu copiii săi, dedicat chemării de revoluționar și dorinței de a contribui la o lume mai bună, chiar dacă uneori, omenește, a mai și greșit.

Mai departe, Aleida povestește cum a primit vestea asasinării lui Che în Bolivia și cum nu a avut puterea de a participa la priveghiul public din centrul Havanei.

Seria „Dune”. Frank Herbert

Seria „Dune“, de Frank Herbert. Adică o serie de șase cărți: „Dune“, „Mântuitorul Dunei“, „Copiii Dunei“, „Împăratul-zeu al Dunei“, „Ereticii Dunei“, și „Canonicatul Dunei“.

Mai există câteva continuări ale seriei, însă scrise de fiul lui Frank Herbert, Brian, și Kevin J. Anderson.

Alături de alte universuri SF precum „Fundația” lui Isaac Asimov, „Lord of the Rings“, a lui J.R.R. Tolkien, „Game of Thrones“, a lui George R.R. Martin, sau „Odiseea Spațială“, a lui Arthur C. Clarke, „Dune” este legendară.

Dacă primele două cărți sunt uluitoare, iar următoarele două foarte bune, ultimele două m-au cam plictisit.

“Fremenii sunt cuviincioşi, educaţi şi ignoranţi, spuse Scytale. În nici un caz demenţi. Sunt obişnuiţi să creadă, nu să ştie. Credinţa poate fi manipulată. Numai cunoaşterea-i periculoasă.” – din „Mântuitorul Dunei”, aluzie la diferența dintre credința oarbă și știință.


Pe scurt, prima carte a seriei oferă contextul pentru întreaga poveste. Familia lui Paul Atreides acceptă guvernarea planetei Arrakis, o planetă deșertică neprietenoasă, dar singura pe care se poate găsi mirodenia, cea mai prețioasă substanță din Univers.

Familia Atreides este trădată, cu implicarea familiei Harkonnen, fosta familie conducătoare a Arrakis-ului. Paul se refugiază în rândul Fremenilor, băștinașii de pe Arrakis care au dus evitarea risipei de apă la rang de artă.

De aici mai departe, Paul începe să-și construiască moștenirea, începând cu răzbunarea împotriva celor care i-au trădat familia, în principal clanul Harkonnen.


Cele șase cărți ale seriei sunt pline de comploturi, politică, dar și de teme și simbolisme islamice, care se regăsesc în ceea ce-l privește pe Paul Atreides.

În definitiv, seria „Dune” este una dintre cele mai frumoase serii SF care există pe lumea asta. Prima carte este singura care a fost ecranizată, în 1984.

De ce fierbe copilul în mămăligă. Aglaja Veteranyi

De ce fierbe copilul în mămăligă“, de Aglaja Veteranyi.  Născută într-o familie de circari, Aglaja, alături de părinți, avea să cutreiere marea parte a Europei cu trupa pentru a da spectacole.

Viața de circ aflat pe drum este una dintre temele acestei cărți, carte în care sunt prezente și aluzii la regimul ceaușist pe care familia sa l-a lăsat în urmă.

Scrisă din perspectiva copilului, „De ce fierbe copilul în mămăligă” conține nu doar realități despre viața pe drum, despre circ sau despre realitățile sociale din România, ci și realitatea violenței domestice din familia ei.

Este o carte ciudată, greu de pus într-un anume raft. E haotică, structura parcă n-are sens, te străduiești să înțelegi despre ce e vorba. Dar, la final, rămâi cu o senzație plăcută și-ți spui că Aglaja asta, n-a fost ca toată lumea.

Și n-a fost. În 2002, s-a sinucis aruncându-se în Lacul Zurich din Elveția.

În pielea unei jihadiste. Anna Erelle

În pielea unei jihadiste“, de Anna Erelle. Am o problemă enormă cu această carte: este scrisă sub pseudonim, iar identitatea autoarei nu a fost dată publicității.

Sigur, ținând cont de subiectul și de povestea din carte, este de înțeles. Însă, în același timp, dacă nu există o față în spatele cărții care să-și asume că nu e o invenție, cum o pot lua de bună?

Pe scurt, Anna Erelle se ascunde sub identitatea unei tinere din Franța care s-a convertit la Islam, pe nume Melodie, și intră în legătură, pe internet, cu un soldat ISIS, Abou Bilel, apropiat de-al lui al-Baghdadi, liderul Statului Islamic.

De meserie jurnalistă, Erelle face asta pentru a investiga un fenomen social: recrutarea pe care ISIS o face în mediul online, cu precădere în rândul populației arabe care locuiește în vestul Europei, în rândul tinerilor neintegrați în societatea europeană, care se radicalizează și se transformă în jihadiști.

Nu sunt deloc rare cazurile în care tineri din Europa au plecat în Orientul Mijlociu pentru a lupta de partea ISIS, după ce, în prealabil, fuseseră recrutați în mediul online.


Erelle întreține o relație constantă cu Bilel, inclusiv apeluri video prin Skype, încercând să-și ascundă cât mai mult chipul sub vălul islamic, totul pentru a obține cât mai multe informații din rândul organizației teroriste.

Soldatul ISIS îi dă instrucțiuni cum să ajungă la el, în Siria, însă acesta e momentul în care autoarea pune capăt poveștii.


După publicarea cărții, Anna Erelle a primit amenințări cu moartea și există chiar și o fatwa pe numele ei, ca și în cazul lui Salman Rushdie.

Este, deci, destul de clar de ce identitatea autoarei nu poate fi făcută publică, dar sper că este destul de clar și de ce nu mă pot încrede într-o poveste pe care nimeni nu și-o asumă în mod public.

Și eu am trăit în comunism. Ioana Pârvulescu

Și eu am trăit în comunism“, o colecție de povești editată de Ioana Pârvulescu. Diverși oameni cu diverse meserii își aduc aminte de viața lor în comunism și spun povești pe care Ioana Pârvulescu le ia și le adună sub forma unui volum.

Printre drame și neajunsuri, s-au mai strecurat și povești comice, iar în unele cazuri de-a dreptul absurde.

Într-una dintre povești, naratorul spune cum niște studenți aveau o inundație la demisol, iar pompierii au apărut și au început să scoată apa. După câteva minute, au realizat că greșiseră adresa și că de fapt trebuiau să ajungă la pivnița unui securist.

Așa că au deversat toată apa adunată în cisternă înapoi în demisolul studenților și au plecat să-l rezolve pe securist.


O altă povestire este despre cum naratorul și niște prieteni s-au pus în glumă la coada în fața unui magazins închis. După câteva minute, se făcuse coada în spatele lor. Au plecat pe ascuns.


Mai sunt tot felul de povești binecunoscute ale epocii, de la chiuretaje la mâncare, despre pozele retușate ale lui Ceaușescu, la transportul umilitor și veșnica întrebare coborâți la prima?

Și până la punga mereu prezentă în buzunar, în cazul în care apare vreo coadă la care se dă ceva.