Clopotul de sticlă. Sylvia Plath

Clopotul de sticlă“, de Sylvia Plath. O carte semi-autobiografică, în care Plath relevă întreaga dimensiune a depresiei și a ceea ce aceasta poate face dintr-un om.

Personajul principal, Esther Greenwood, este dublura Sylviei Plath, iar prăbușirea acesteia în depresie este o paralelă cu propriile probleme psihice cu care s-a confruntat autoarea, care, după cum bine știm, a sfârșit prin a se sinucide.

Mutată în New York, Esther nu este entuziasmată de marele oraș, ci mai degrabă dezorientată. În timpul unei petreceri, este aproape violată și decide să se întoarcă în orășelul ei din provincie.

Obsedată de reușitele academice, cu care se identifică, își petrece vara încercând să scrie un roman, însă, mai mult decât atât, încearcă să dea un sens propriei vieți.

Se adâncește tot mai mult în depresie și nu mai poate să doarmă, motiv pentru care este trimisă la un psihiatru care-i prescrie terapia cu electroșocuri.


Pe măsură ce depresia preia controlul, Esther încearcă să se sinucidă tot mai des și în feluri tot mai diverse, printre care înecul și supradoza de somnifere.

Descoperită înainte de a muri, este trimisă la ședințe de psihoterapie, în timpul cărora descrie depresia de care suferă drept un sentiment de a fi captivă sub un clopot de sticlă, luptându-se pentru fiecare gură de oxigen.

Romanul se încheie cu Esther intrând în camera în care va susține interviul în urma căruia doctorii vor decide dacă este suficient de bine pentru a fi externată și pentru a se întoarce la școală.


De asemenea, aș vrea să remarc că această carte a Sylviei Plath, în afară de tema depresiei, conține și tema feministă, personajul principal refuzând în mod continuu singurul rol pe care societatea il atribuie ca femeie, acela de a fi mamă, și trăiește în mod constant cu frica de a ajunge să fie însărcinată și astfel de a cădea în această paradigmă.


Clopotul de sticlă” e o carte pe care am citit-o cu aproape un an în urmă și din care îmi amintesc destul de vivid sentimentul tenebros pe care mi l-a dat, urâțenia depresiei care te împinge spre neant.

De altfel, la vârsta de 30 de ani, Sylvia Plath, în urma unui episod depresiv, s-a sinucis prin asfixiere cu monoxid de carbon, fiind găsită cu capul în cuptor, după ce, în prealabil, avusese grijă să sigileze bucătăria cu bandă adezivă de cealaltă cameră, în care dormeau copiii ei.


Clopotul de sticlă” a fost ecranizată în 1979.

The Canterbury Tales. Geoffrey Chaucer

The Canterbury Tales“, de Geoffrey Chaucer, una dintre cele mai importante și mai vechi lucrări ale culturii anglo-saxone, carte scrisă în Evul Mediu, circa anul 1400.

Poveștile din carte sunt spuse de un grup de pelerini care călătoresc împreună din Londra spre Canterbury, unde vor să se închine la Sfântul Thomas Becket.

Deși este o lucrare destul de lungă, având peste 500 de pagini, este neterminată. Dacă ar fi apucat să o ducă la bun sfârșit, cred că Chaucer ar fi atins pe puțin mia de pagini.

Majoritatea poveștilor sunt scrise în versuri, chiar dacă nici pe departe la fel de reușite precum cele ale lui Pușkin, în timp ce câteva dintre ultimele sunt în proză.

Unele dintre poveștile de la început, cum ar fi povestea Cavalerului, care la rândul lui spune povestea a doi veri eleni, Palamon și Arcite, care se îndrăgostesc de aceeași femeie, sunt interesante, însă pe măsură ce le parcurgi, devin tot mai plictisitoare.


Ce-i drept, nu aveam mari așteptări de la „The Canterbury Tales“, motivația mea de a citi această carte fiind mai mult frica de a nu rata ceva esențial și vechi, a se citi nobil, din cultura și literatura umană, nu pentru că aș fi crezut că o să fie bună.

Acestea fiind spuse, nu-i o carte pe care aș recomanda-o cuiva.

Maidanul cu dragoste. George Mihail Zamfirescu

Maidanul cu dragoste“, de George Mihail Zamfirescu. O carte despre mahala, dragoste, mizerie, sărăcie și scandal, totul într-un ambient al Bucureștiului anilor ’20.

Pe lângă povestea principală, ca detalii, este foarte interesant să citești despre Șoseaua Basarab, fabricile și atelierele care se aflau acolo, ceferiștii de la Gara de Nord, maidanele și câmpurile pline de ciulini din zonă.

Pentru cine a cunoscut zona Basarab – Gara de Nord doar în felul în care arată în vremurile noastre, este fascinant să-ți fie descrisă cum era locul la început, mai degrabă o margine a Bucureștiului, o mahala, aflată în plină tranziție prin industrializare.

Personajul principal, Iacov, este un copil de 14 ani, pe care părinții îl alintă „Puișor” sau „Pui mic”, a cărui evoluție o urmărim pe decursul întâmplărilor din mahala.

Maidanul cu dragoste” poate fi considerat un bildungsroman, un roman al devenirii, în care, de exemplu, Iacov constată că prietena lui cea mai bună, Fana, se transformă în femeie, iar asta o schimbă, o pervertește într-un fel, pe când el continuă să copilărească, continuă să rămână inocent și să viseze mai degrabă la maidanele pe care se jucau împreună și la Dâmbovița în care se scăldau, decât la coapsele fierbinți ale Fanei, care încep să-i trezească pofte trupești.

Lucrul ăsta poate fi interpretat și sub aspectul real al femeilor care se maturizează mai repede, în timp ce bărbații tind mai mult spre copilărie.


„Casa de nebuni”, în care personajele din carte ocupă câte o cameră, este locul în care se întâmplă marea parte a acțiunii, cu personaje pestrițe, de la Ivan, rusul fugit în România după eșecul Revoluției de la 1905, de la Moscova, și care visează în continuare la o victorie a proletariatului, care va veni, după cum știm, în 1917, la grecoaica Maro, iar altele mai pitorești, cum ar fi țiganca Safta, cuțitarul Fane, hamalul de la gară Gore sau prostituatele Sultana și Domnica.

Apropo de prostituție și de mahala, Gore, dorind să se răzbune pe Sultana din cauză că-i stricase familia cu gura ei mare, o vizitează la bordel, unde, sub spectrul unei inspirații de moment, după ce o pune capră, o penetrează în fund, în loc vagin. O imagine a răzbunării extrem de potrivită pentru un roman de mahala.

Ce mi-a plăcut foarte mult la George Mihail Zamfirescu este că a transcris foarte bine limbajul și atmosfera de mahala, reușind să te facă să te simți acolo.


Dușmania, ura și sărăcia din curtea „Casei cu nebuni” se lasă cu două morți: una inocentă și una colaterală, un final potrivit pentru „Maidanul cu dragoste“, o carte eminamente despre sărăcie, despre neputința de a ieși din ea și despre încercarea de a uita de propriile necazuri, chiar și prin a porni un scandal împotriva vecinilor tăi.


Maidanul cu dragoste” este prima parte a ciclului periferiei bucureștene, continuată de „Sfânta mare nerușinare”, „Cântecul destinelor” și „Bariera”.

Analects. Confucius

Analects“, de Confucius, cea mai importantă carte a confucianismului, ce conține învățăturile filosofului chinez, adunate după moartea acestuia de către discipolii săi.

De remarcat de la început că, similar lui Lao Tzu, Confucius vorbește despre „The Way“, însă în cazul lui nu este vorba de Calea naturală din taoismul primului, ci înseamnă literalmente modul corect, social și etic, în care trebuie făcute lucrurile.

Trebuie să recunosc că dacă celelalte filosofii asiatice mi se par interesante, taoismul, budismul și hinduismul, confucianismul mă cam lasă rece, în mare parte din cauza rigidității și a lipsei de doctrină metafizică, ontologică.

Confucius se axează cu precădere pe etică, dar o etică a onoarei, a familiei, influența lui fiind extrem de vizibilă în actuala Chină, Japonie și Coree de Sud.

O filosofie care parcă scoate tot farmecul din viață, chiar dacă în unele puncte în care vorbește despre cinste, înțelepciune, respect și sinceritate are puncte de vedere valide.


Ziyou asked about filial devotion. The Master said, Nowadays it’s
taken to mean just seeing that one’s parents get enough to eat. But
we do that much for dogs or horses as well. If there is no reverence,
how is it any different?


Regula de a-ți respecta părinții este deasupra oricăror altor considerende filosofice sau cauzale. Chiar dacă părinții aceia te înfometează sau te bat, tu trebuie să nu le ieși din vorbă doar din prisma că ei te-au făcut, indiferent de cum s-au purtat cu tine. O viziune extrem de îngustă, cu care nu pot fi de acord.

The Master said, In serving your father and mother, you may gently
admonish them. But if you see they have no intention of listening to
you, then be respectful as before and do not disobey them. You
might feel distressed but should never feel resentful.


The Master said, Be thoroughly versed in the old, and understand
the new—then you can be a teacher
“.


The Master said, Learning without thought is pointless. Thought
without learning is dangerous
.”


Aici observăm un alt punct de vedere care ne duce adesea cu gândul la Socrate, dar care a fost enunțat mai întâi de înțelepții chinezi. Socrate a spus „I know that I know nothing“. Confucius a spus:

The Master said, You (Zilu), shall I teach you what it means to know
something? When you know, to know you know. When you don’t
know, to know you don’t know. That’s what knowing is
.

Același lucru îl vedem și „Tao Te Ching-ul” lui Lao Tzu, unde acesta spune că „He who knows himself is enlightened“, cu mult timp înainte ca Socrate să spună „Know thyself!“.


The Master said, When you see a worthy person, think about how
you can equal him. When you see an unworthy person, reflect on
your own conduct
.”


Ran Qiu said, It’s not that I don’t delight in the Master’s Way, but I
don’t have sufficient strength for it. The Master said, Those whose strength is insufficient go at least halfway before giving up. But now you are setting limits for yourself
.”


The Master said, Do I have knowledge? I have no special
knowledge. But if an uneducated fellow comes to me with a
question, I attack it with all sincerity, exploring it from end to end until
I’ve exhausted it.


The Master said, Put prime value on loyalty and trustworthiness,
have no friends who are not your equal, and, if you make mistakes,
don’t be afraid to correct them.


Jilu asked how one should serve the gods and spirits. The Master
said, When you don’t yet know how to serve human beings, how can
you serve the spirits? Jilu said, May I venture to ask about death? The Master said, When you don’t yet understand life, how can you understand death?


The Master said, I wish no word were spoken! Tzu-kung said, Sir, if ye said no word, what could your little children write? The Master said, What are the words of Heaven? The four seasons pass, the hundred things bear life. What are the words of Heaven?


Deși confucianismul are un rol de jucat chiar și-n societatea modernă, e mult prea fixat pe colectiv, pe relația socială dintre oameni construind un altar respectului, pentru a mă atrage. Taoismul mi se pare de departe mai viu și cu mai multe răspunsuri la cele mai importante întrebări.

PS: Binecunoscuta vorbă „ Do not do unto others what you do not want done to yourself” îi aparține lui Confucius.


Pe tema filosofiilor asiatice am mai citit „Tao Te Ching“, de Lao Tzu.

Tao Te Ching. Lao Tzu

Tao Te Ching“, de Lao Tzu, adică “biblia” taoismului, filosofie care se aseamănă cu budismul și cu, în ceea ce privește filosofia vestică, stoicismul.

Virtue consists in being true to oneself and charity in letting alone“.

Lao Tzu vorbește la un moment dat despre virtutea naturală a lucrurilor, spunând că virtutea unui copac este să crească, să aibă frunze, iar când acesta este tăiat pentru a se face din el un sicriu, virtutea sa naturală se pierde. Acelui sicriu, acelui lucru derivat din virtutea naturală a copacului, îi lipsește virtutea (scopul) natural. Lipsește natura de virtuțile sale naturale.

La fel și în cazul oamenilor. Virtutea oamenilor este să trăiască. Atât. Cel mai bun lucru pe care omul îl poate face lumii naturale este să trăiască și atât. De exemplu, bunătatea și caritatea nu sunt virtuți în sine, ci derivate ale virtuții naturale care este viața.


Mai departe, Lao Tzu se întreabă de ce alergăm după avere și faimă, ca și cum acestea ar fi scopul vieții, dacă nu pentru satisfacerea acelor dorințe care au devenit nevoi pentru existența noastră? N-ar fi mai bine ca averea noastră să constea în reducerea dorințelor?


Taoismul nu este o doctrină a lipsei de acțiune, a pasivității, ci una prin care să nu te atașezi de rezultatul acțiunilor și să nu acționezi către un rezultat anume, pe care ți-l dorești.

Același concept poate fi întâlnit și-n scriptura hindusă Bhagavad Gita. În niciun caz nu este o pledoarie către lene sau non-acțiune, ci una pentru echilibru psihologic/spiritual. Pentru a evita anxietatea, frica, dezamăgirea, plăcerea în lucruri materiale, sentimente care te cuprind atunci când acționezi cu roadele acțiunii în minte și care îți smulg echilibrul ce te poate duce către dumnezeire.

Totodată, nu e un concept al renunțării la responsabilitate, ci se referă strict la stările sufletești negative care-ți strică echilibrul. Nu este detașare, este non-atașament.


Lao Tzu vorbește și despre instituția ingrată a “meritului”. Fără merit, binele ar fi făcut de dragul binelui, pe când a căpăta „merite” nu face decât să gâdile egoul.

Când vine vorba de avere, Lao Tzu spune că mai bine să ai puțin și să poți ține de acel puțin, decât să ai mult și să-ți fie constant frică de posibilitatea de a pierde totul.

Mai spune că omul înțelept se-ngrijește de suflet, nu de satisfacerea simțurilor. Este inutil să ne căutăm fericirea și bunăstarea prin intermediul simțurilor.

Adaugă că urâm/displacem lucrurile de care ne este frică. Și că până și onoarea și norocul sunt pericole pentru noi, din cauză că ne temem mereu să nu le pierdem, ceea ce e și mai rău decât dacă nu le-am fi avut niciodată.

Dar, dacă practici non-atașamentul, nu te mai regăsești în niciuna dintre situațiile astea.


Lao Tzu a scris, cu cinci secole înainte de Hristos, că „Whoever humbleth himself shall be exalted. Whoever exalteth himself shall be abased“. Adică aceleași cuvinte pe care și Iisus le spune discipolilor săi, atunci când predică despre umilință.

Biblia nu s-a inspirat doar din Epopeea lui Ghilgameș, ci și din lucrările lui Lao Tzu sau Siddharta Gautama, care, cu cinci secole înainte de Hristos, predau aceeași doctrină, cu aceleași cuvinte, ca și Iisus.

De altfel, Osho cita și el din Iisus adesea, când spunea că trebuie să fim inocenți ca și copiii pentru a atinge dumnezeirea, iar Iisus a spus că doar cei cu inima pură ca a copiilor vor putea intra în Rai.

Destul de ușor ca Osho să găsească idei de-ale sale în Biblie, dacă și el, și Biblia s-au inspirat din surse mai vechi din aceeași zonă geografică – India/China.


Revenind la Lao Tzu, filosoful chinez spune că înțeleptul condamnă lucruri non-esențiale precum faima, puterea, titlurile, vanitatea, respectul de sine, dependența de tăria sau meritul altora. Le vede drept creații ale unei civilizații corupte, drept externe vieții. Zice că diferența dintre a fi demn de respectul lumii și a dori respectul lumii este importantă – omul virtuos va acționa în așa fel încât să fie demn de meritul ăsta, dar o va face în mod natural, nu din dorința de a câștiga meritul ăsta. El vrea doar să-și îndeplinească scopul natural, iar dacă câștigă merite, va ști cum să le poarte cu modestie, dar nu-l vor afecta în niciun fel. De cealaltă parte, cel care dorește să capete merite e atașat de fructele acțiunii sale și, dacă nu capătă ce caută, e cu atât mai dezamăgit. Ba chiar ajunge să regrete binele făcut în primă-instanță.


He who knows himself is enlightened“. Lao Tzu vorbește despre nevoia de a te cunoaște pe tine. Cum poți cunoaște pe alții, dacă nu te cunoști pe tine? Iar atunci când te cunoști pe tine, cu atât relaționezi mai bine cu alții. Principiul pe care îl cunoaștem și din filosofia vestică, de la Socrate.


It is a fact, no less regrettable than obvious, that almost all good work that is done in the world is the result of constraint. The fear of punishment or the hope of reward are the two walls of constraint which hedge the course of the great majority and compel them to do something good for the community. (…) To do good for its own sake, out of goodness, is better than doing good for one’s sake out of expediency. The hope of Heaven and the fear of Hell have never yet produced a Saint, but both have helped to render the world full of hypocrisy and distrust“.


To put a pig in a palace doesn’t make it a gentleman“.

„He was in favor of feeding the root, not lopping the branches”.


Lao Tzu spune că „It takes away where there is excess, and gives where there is deficiency. The Tao of Heaven makes all things equal. This Tao is not a man. Man takes from the needy to add to his own excess. Who is he that, having a superabundance, can bring it to the service of the world? Only he who has the Tao“.


De asemenea, este foarte posibil ca Lao Tzu, mai mult sau mai puțin celebru decât Thoreau, să fi fost primul squater din istorie. „He specifies that the power to use is the only right to possess. Thus he takes his place in history as the first of Socialists, and possibly the wisest.


Tao Te Ching” este o carte minunată, plină de înțelepciune și de abordări diferite asupra lucrurilor, o carte care nu trebuie să te inhibe pe ideea că ar fi despre religie. Este despre filosofie și despre un anumit mod de a vedea, interpreta și aborda viața.


Pe tema filosofiilor asiatice am mai citit „Analects“, de Confucius.