„Nu mi-am omorât bărbatul“, de Liu Zhenyun, nu o mare capodoperă, dar nici complet neatractivă. O carte situată undeva la jumătatea clasamentului, (3/5), adică acolo unde pui acele cărți care nu ți-au displăcut, dar care nici nu ți-au adus vreo revelație și de care probabil vei uita complet în o săptămână.
Deși începe în forță și dai pagină după pagină așteptând să vezi ce se mai întâmplă, energia poveștii scade simțitor de la jumătate încolo și Liu Zhenyun parcă se chinuie să găsească un final pentru ceea ce începuse extrem de promițător, adică o satiră la adresa birocrației chineze.
În China politicii unui singur copil, o femeie rămâne gravidă cu al doilea, fiind astfel pasibilă, în cel mai bun caz, de o amendă. După ce discută cu soțul, hotărăsc să divorțeze de formă și apoi să se recăsătorească. Calculul e simplu: al doilea copil e nenăscut, primul copil rămâne cu soțul, iar la recăsătorie fiecare dintre ei va veni cu un singur copil, deci n-ar mai încălca nicio lege.
Toate bune și frumoase, dar planul nu merge ca pe roate. Li Xuelian, protagonista, descoperă că soțul i-a tras clapa: deși divorțul trebuia să fie de formă, bărbatul se recăsătorește cu altcineva, așa că Li pornește într-o goană birocratică, în care implică tot felul de funcționari mărunți, pentru a se răzbuna. Nu vrea decât să demonstreze ca divorțul care ar fi trebuit să fie de formă să fie anulat, pentru ca apoi să poată să divorțeze pe bune de soțul care a trădat-o.
De aici povestea adună proteste la Adunarea Națională de la Beijing, funcționari care încearcă să-și salveze scaunul oprind-o pe femeia de acum celebră din a-și continua protestul anual și tot felul de alte întâmplări care sunt destul de lipsite de vlagă în comparație cu zâmbetul pe care ți-l provoacă în prima parte.
„Nu mi-am omorât bărbatul“, de Liu Zhenyuan, a fost ecranizată în 2016.
