„O zi din viața lui Ivan Denisovici“, de Aleksandr Soljenițîn. Nuvelă care a avut un impact puternic în Uniunea Sovietică, în 1962, odată cu publicarea ei.
Mica scriere a lui Soljenițîn detaliază doar o zi, doar o zi din viața lui Ivan Denisovici, unul dintre condamnații gulagurilor sovietice din Siberia. Doar o zi din miile de zile cu frig și foame, cu bucurie pentru alte 200 de grame de pâine. Doar încă o zi chinuitoare, în pustietatea albă și inumană a Siberiei.
„Șuhov adoarme, pe deplin mulțumit. Astăzi a avut o zi cu multe noroace: nu l-a trimis la carceră, echipa a scăpat de Soțgorodok, la prânz a ciupit o porție de cașă în plus, șeful de echipă a adus-o bine din condei cu normele, de zidit a zidit cu spor, pânza de ferăstrău nu i-au găsit-o la percheziție, a dobândit câte ceva de la Cezar, și-a cumpărat tutun. Și n-a căzut bolnav la pat, a scăpat.
A trecut o zi fără necazuri, aproape fericită.
Asemenea zile în termenul lui de condamnare, de la cap la coadă, erau trei mii șase sute cincizeci și trei.
Trei zile mai mult din cauza anilor bisecți.”
Poate că acțiunea din „O zi din viața lui Ivan Denisovici” nu este cea mai alertă, însă scopul poveștii este altul: descrierea. Soljenițîn descrie totul atât de vivid și la obiect, fără metafore sau alte artificii scriitoricești, universul condamnaților sovietici.
Am avut mereu impresia că mulți dintre noi suntem mai curioși în privința naziștilor și a Holocaustului și prea puțin interesați de ceea ce a reprezentat celălalt pol al răului – Rusia sovietică și gulagurile ei. Cât despre Aleksandr Soljenițîn, ce ar mai fi de spus?
Toată lumea ar trebui să fi auzit de unul dintre cei mai cunoscuți dizidenți din istoria umanității, dizident care și-a petrecut opt ani de viață într-un lagăr de muncă. O poveste interesată s-a petrecut în 1970. Aleksandr Soljenițîn a primit premiul Nobel pentru literatură, dar a refuzat să participe la ceremonie, de frica posibilității de a nu fi primit înapoi în URSS.
Interesant, nu? Un contestatar acid al sistemului sovietic, dar îndrăgostit de țara lui. Soljenițîn a fost un naționalist și un creștin.
Și-a ridicat premiul Nobel în 1974, când a fost expulzat din URSS. 20 de ani mai târziu, după prăbușirea sistemului, s-a întors în Rusia. A fost dezamăgit de felul în care mergeau lucrurile în Rusia post-sovietică, motiv din cauza căruia a militat pentru reinstaurarea monarhiei.
„O zi din viața lui Ivan Denisovici” este o poveste de supraviețuire și conștientizare. Ca notă personală, gândindu-mă strict la subiectul cărții, Dostoievski mi s-a părut mai bun, în „Amintiri din casa morților“, în a descrie atmosfera gulagului sovietic.
Nuvela „O zi din viața lui Ivan Denisovici” a avut parte și de o ecranizare, în 1970.
Pe tema gulag/lagăr/poliție secretă am mai citit „Gulag. A history“, de Anne Applebaum, „Stasiland“, de Anna Funder, „Drumul din Kolîma“, de Nicholas Werth, „Kempeitai. Gestapoul japonez“, de Mark Felton, „Amintiri din casa morților“, de Feodor Dostoievski, „Negaționismul de stânga“, de Thierry Wolton.
