„Hobbitul“, de J.R.R. Tolkien. Îmi răsare în minte o întrebare – de ce să citești o carte care știi cum se termină? Păi nu știu, poate pentru că, adesea, filmele nu-s făcute întocmai conform cărților, așa că am preferat să mă asigur.
În cazul „Hobbitul“, am observat o singură neconcordanță cu filmul – Legolas și Tauriel nu există în carte, ci doar în film. În seria cărților, Legolas apare pentru prima dată în prima parte a „Stăpânului Inelelor” – Frăția inelului.
Iar despre Tauriel, ea nu apare nicăieri în opera lui Tolkien, e doar o invenție a Hollywood-ului.
„Hobbitul” se citește repede și bine, fiind inițial scrisă cu menirea de a fi o poveste pentru copii. Iată că a prins și la copii mai mari. Oricum, o înțelegi altfel, lucru care se aplică și la seria „Stăpânul Inelelor“, după ce ai citit în prealabil „Silmarillion“.
Dacă în „Silmarillion” am aflat cum a apărut lumea, cum s-au dezvoltat elfii și oamenii, cum și de cine au fost făcute inelele puterii, în „Hobbitul” am aflat cum a ajuns inelul în posesia lui Bilbo Baggins și cine a fost inițial Gollum.
Dacă vrei să înțelegi cu adevărat universul creat de Tolkien, îți sugerez să citești cărțile lui în ordinea următoare:
1) Silmarillion
2) Povești neterminate
3) Hobbitul
4) Seria Lord of the Rings
Și, după cum bine știm, Hollywood-ul a reușit, în mod incredibil, să facă trei filme din „Hobbitul“, o cărticică de doar 300 de pagini. Prima parte în 2012, a doua în 2013, iar a treia în 2014.
