„Omagiu Cataloniei“, de George Orwell, cartea în care autorul își amintește de participarea sa la Războiul Civil din Spania, care a culminat cu victoria dictatorului de dreapta Francisco Franco, dar totodată o carte în care Orwell analizează imaginea generală a conflictului și a facțiunilor combatante.
Autointitulat socialist, dar antisovietic, Orwell a participat ca voluntar la război și a luptat de partea Republicii, proclamate după căderea monarhiei, și a guvernului de stânga împotriva loviturii de stat inițiate de extrema dreaptă condusă de Franco.
Republica, o entitate politică progresistă, de stânga, se afla în luptă cu forțele fasciste ale lui Franco, naționaliste și ultrareligioase, sprijinite de Biserica Catolică.
În prima parte a cărții, Orwell povestește plictiseala și frigul din luptele la care a luat parte, limitate adesea la doar câteva împușcături răzlețe peste liniile tranșeelor și mai mult la căutarea de lemne pentru a supraviețui frigului din munți.
După spusele autorului, armele de care dispunea Republica erau vechi și proaste, neputând fi folosite pentru a ținti decât de la o distanță de câțiva metri.
Partea a doua relatează luptele de stradă din Barcelona și schimbarea pe care Orwell o observă odată ce se întoarce de pe front, după câteva luni. Spiritul revoluționar și muncitoresc dispăruse, fiind înlocuit cu capitalismul de stat moscovit, după ce Republica apelase la ajutorul URSS pentru a obține arme cu care să-i țină piept lui Franco.
De aici au început și disputele între diversele facțiuni de stânga și milițiile lor, din cauza propagandei sovietice și a amestecului tot mai pregnant al Moscovei în treburile interne ale Republicii.
Orwell se întoarce pe front, unde este împușcat în gât, iar în timpul convalescenței află că miliția din care făcea parte (POUM) fusese declarată fascistă și troțkistă și că toți membrii erau căutați, urmând a fi închiși sau mai rău.
Represiunea stalinistă și impunerea unei singure facțiuni erau efectul influenței tot mai mari a sovieticilor în Spania, guvernul Republican recunoscând chiar că fusese nevoit să accepte lucruri pe care nu voia să le accepte doar pentru a nu pierde ajutorul rusesc.
Căutat de poliție, Orwell își lasă soția singură la hotelul din Barcelona și doarme pe străzi, asta până când ambii reușesc să treacă frontiera în Franța, iar apoi să se întoarcă în Anglia.
Interesante sunt și remarcile pe care Orwell le face la adresa spaniolilor, pe care-i consideră niște oameni extrem de generoși, pentru care „mañana” nu este niciodată „mañana”, dar că exact când te-ai obișnuit cu asta „mañana” chiar e „mañana”. O „seriozitate” latină.
De asemenea, Orwell descrie percheziția pe care poliția o făcuse în camera de hotel în care se afla doar soția lui, când el dormea pe străzi. Deși adoptaseră tehnici demne de Gestapo, bătând în ușă la primele ore ale dimineții, ofițerii au devastat camera, dar nu au îndrăznit să o ridice pe soția lui de pe pat, deși sub pat puteau fi trei mitraliere și valize pline cu documente „troțkiste”.
Inspirați de Gestapo, dar tot spanioli până la urmă, unui spaniol îi vine peste mână să dea o femeie jos din pat, concluzionează Orwell.
În definitiv, „Omagiu pentru Catalonia” este o carte care mi-a plăcut, deși greoaie în anumite momente. O carte care te ajută să înțelegi un eveniment istoric mai puțin discutat, Războiul Civil din Spania, soldat cu dictatura franchistă.
Ar merita menționat și că Orwell subliniază de două ori pe decursul cărții că tot ce a scris, oricât de mult s-a străduit să fie obiectiv și să relateze faptele, reprezintă istoria văzută de el, prin ochii lui, iar cititorul să fie conștient de asta.
Autorul avertizează că nimeni nu va fi scris vreodată o istorie nepartizană a conflictului civil spaniol și că și el, chiar dacă sincer și factual, a cunoscut doar un colț al luptelor.
De George Orwell am mai citit „1984“, „Ferma animalelor“, „Cărți sau țigări“, „Drumul spre Wigan Pier“, „Fără un sfanț prin Paris și prin Londra“.
