„Ce-ar fi să nu ne mai prefacem? Să recunoaștem că nu putem opri catastrofa climatică“, de Jonathan Franzen, este o broșurică de vreo 50 de pagini, cu niște litere de-o șchioapă.
Cu un font obișnuit, probabil că ar fi avut vreo 25 de pagini. În orice caz, nu asta contează. Ținând cont de importanța subiectului, e chiar bine că e atât de scurtă, ar putea îndemna mai mulți oameni să o citească.
Pe scurt despre această carte scurtă, Franzen ne spune că lupta cu încălzirea globală este deja pierdută, chiar dacă extrema dreaptă susține că fenomentul climatic nu există, pe când abordarea extremei stângi este că dezastrul încă mai poate fi evitat.
Franzen zice că indiferent cu ce climatolog ne-am consulta, atâta timp cât nu este afiliat la vreun partid politic, vom afla că lupta e pierdută, că salvarea mai e posibilă doar în teorie, însă o teorie imposibil de pus în practică. Ar însemna ca fiecare țară din lume să-și reformeze întreaga economie în următorii zece ani, să renunțe la cărbune și la consumerism etc. Adică tot ce trebuia să se facă și nu s-a făcut în ultimii 30 de ani, ținând cont că oamenii de știință avertizează încă de prin anii ’70 asupra încălzirii globale.
Ei bine, această stare de fapt nu-i neapărat un motiv de disperare. Franzen zice că atunci când nu ne vom mai amăgi că mai putem evita total catastrofa și vom accepta că o încălzire de cel puțin două grade este inevitabilă, atunci vom putea lucra către a salva ce poate fi salvat, inclusiv biodiversitatea, distrusă în mare parte de extincțiile cauzate de om, și pentru a ne pregăti pentru viitoarele crize: secetă, migrații, colapsuri economice, inundații, incendii etc.
Când vine vorba de aspectul politic, Franzen se raportează la Statele Unite. Minciunile despre climă venind din ambele extreme sunt, în opinia lui, strâns legate de politică.
Dacă republicanii ar recunoaște că încălzirea globală e reală, ar trebui să-și abandoneze modul de viață complet nesustenabil. Dacă democrații ar recunoaște că lupta cu schimbările climatice e deja pierdută, și-ar pierde din electoratul de stânga, progresist sau ecologist.
În final, ceea ce propune Jonathan Franzen nu este fatalismul, să acceptăm că am pierdut și să stăm cu mâinile în sân, ci mai degrabă să fim realiști și să înțelegem că tot ce mai putem face este să limităm fenomenul și că doar prin acceptarea acestei realități vom putea să și luăm măsuri de reducere a dimensiunii dezastrului.
Altfel, dacă vom continua să credem în basmul mincinos că fenomentul poate fi evitat cu totul, ori că el nu există, nu doar că ne va prinde complet nepregătiți, dar vom pierde și tot ce-ar fi putut fi salvat.
