„Persepolis” și „Persepolis 2“, de Marjane Satrapi, două romane grafice în care autoarea își povestește copilăria din Iran, oferind contextul istoric al Revoluției Islamice și al războiului dintre Irak și Iran, dar și plecarea ei la studii în Austria.
Prima carte tratează în principal copilăria lui Marjane Satrapi în noua lume islamică, urmare a detronării ultimului șah și, implicit, prăbușirea monarhiei.
Autoarea detaliază extremismul religios care a cuprins societatea iraniană, extremism care a frizat absurdul. Două povești am reținut în sensul ăsta:
- Când, studentă la arte, i se spune ca, atunci când desenează un portret, să nu se mai uite la bărbatul pe care îl are în față drept model.
- Când aleargă după un autobuz, iar gărzile islamice o opresc și îi spun să nu mai fugă, pentru că asta îi evidențiază fundul și e imoral.
Familia ei, una de intelectuali din clasa mijlocie, se revoltă pe ascuns împotriva noului regim islamic prin participarea la petrecerii și consumul de băuturi alcoolice, ambele interzise.
Nu lipsesc detaliile despre război și rezistența eroică a iranienilor în fața conflictului declanșat de Saddam. Pentru a scăpa de război și pentru a-și continuat studiile, Marjane este trimisă în Austria.
Cartea a doua este despre greutatea ei de a se adapta la o nouă cultură, cu o nouă limbă, și felul în care degenerează prin consumul de droguri și tot felul de relații.
Prăbușindu-se tot mai mult într-un fel de auto-distrugere, Marjane se întoarce în Iran, unde află toate ororile de război pe care le-a ratat în ultimii patru ani pe care i-a petrecut în Viena.
Depresia cu care se întoarce din Austria o face să încerce să se sinucidă, de două ori, dar apoi alege să trăiască. Se căsătorește, divorțează și apoi se mută în Paris.
Cele două romane grafice sunt interesante nu doar din perspectivă istorică, dar și grație felului în care sunt compuse. Umorul este o prezență constantă, care ajută să mai descrețească fruntea de la conținutul dramatic.
După primul roman, „Persepolis“, s-a făcut și un film animat, în 2007.
Pe tema fenomene sociale/povești din lumea musulmană am mai citit „Nojoud, divorțată la 10 ani”, de Nojoud Ali, „Eu sunt Malala“, de Malala Yousafzai, „Am fost sclava Daesh“, de Jinan, „În pielea unei jihadiste“, de Anna Erelle.
