„Candid sau Optimismul“, de Voltaire, acest maestru al sarcasmului din epoca Iluminismului.
Cartea este în principal o satiră adusă filosofiei lui Leibniz, care postulase printr-o serie de presupuneri, în încercarea de a explica existența răului, că trăim „în cea mai bună lume posibilă“.
Cârcotaș și genial, Voltaire s-a apucat, în „Candid sau Optimismul”, să-și bată joc de acest optimism bazat pe simple presupuneri al lui Leibniz.
„Răul și binele se împletesc în lume, dar din întrepătrunderea lor rezultă totdeauna un bine. O nelegiuire, o catastrofă pot da naștere la o stare de lucruri favorabilă unor numeroase categorii umane. Că societatea vremii este cea mai bună din câte vor fi existând pe lume, iată o doctrină excelentă pentru imnurile sprijinite pe feudalitate și biserică. Să nu se mai plângă nimeni, să nu se mai ceară reforme, fiindcă ceva mai bun nu se poate înfăptui pe pământ!“, extras din prefața cărții.
„Totul merge bine? scrâșnea Voltaire în versurile sale; există un Dumnezeu iubitor de oameni care le dăruiește cu înțelepciune binele și râul, astfel ca la sfârșit toată lumea să fie mulțumită? De ce atunci peste tot persecuții, închisori, războaie, distrugeri și, culmea, cele 40.000 de victime ale cutremurului de pe coasta portugheză? Să mai credem pe cuvânt filosofi ca Leibniz și Wolff, urmați de teologii care le țin hangul? Bayle cu veșnica lui îndoială a fost mai înțelept decât toți. Teribil rechizitoriu împotriva divinității predicate de religiile revelate și de filosofiile idealiste! Existența supraevidentă a răului natural și a celui social devenea în mâinile lui Voltaire o armă de temut. Oricum, poemul nu se termina cu îndemnuri la un pesimism absolut:
„Odată va fi bine, aceasta ni-i nădejdea;
Că totu-i bine astăzi, ce cruntă nălucire!”, extras din prefața cărții.
Personajul principal, Candid, duce o viață lipsită de griji și este educat de profesorul Pangloss că trăiește în cea mai bună lume posibilă. Ei bine, această afirmație ajunge să fie testată odată ce Candid este izgonit din castelul în care trăia și începe să simtă pe pielea lui acea cea mai bună lume posibilă.
Este luat cu forțat în armată, biciuit și aproape executat, iar apoi ajunge cum-necum în Lisabona, oraș care este zguduit de un cutremur care duce la moartea a zeci de mii de oameni.
Mai departe, Voltaire și Pangloss, cu care se reunește, sunt arestați și torturați de inchiziția portugheză, primul reușind totuși să scape în urma unui nou cutremur.
Restul narațiunii ni-l arată pe Candid pus în fel de fel de situații în care optimismul său se zdruncină, morala finală fiind că nimeni nu poate afirma, cu mâna pe inimă, că trăim în cea mai bună lume posibilă.
În același timp, „Candid sau Optimismul“, nu este nicio o odă înclinată pesimismului, ci o satiră realistă și delicioasă, în care Voltaire îl ia în derâdere pe Leibniz, iar asta pe bună dreptate.
De Voltaire am mai citit „Naivul“.