Povestea târfelor mele triste. Gabriel Garcia Marquez

Povestea târfelor mele triste“, de Gabriel Garcia Marquez. Înainte să mă apuc de ea, am crezut că este un jurnal despre aventurile sexuale ale lui Garcia Marquez. Nici pe departe. Este vorba de un bărbat care descoperă dragostea pentru prima dată vârsta de 90 de ani, întâlnind o fetiță de 14 ani.

Scârboasă ideea în sine, asemeni „Lolitei” lui Vladimir Nabokov, dar să nu uităm că e doar ficțiune.

Cartea asta am primit-o cadou de ziua mea și am așteptat un moment bun să o citesc. A coincis cu excursia cu bicicleta pe coasta Mării Negre. Am citit-o în tren, dintr-o răsuflare. E scurtuță și mi-au trebuit doar vreo două ore.


Garcia Marquez. Acest veșnic pur îndrăgostit, ale cărui romane respiră afecțiune adevărată. Trecut în altă lume sau în neant.


Povestea târfelor mele triste” este ultima carte scrisă de autorul columbian și are în centru un jurnalist în vârstă de 90 de ani, care s-a culcat cu peste 500 de femei, cu toate pe bani. Când împlinește nouă decenii, își dorește de ziua lui o fecioară.

Matroana unui bordel i-o aduce în pat pe Delgadina, așa cum o alintă el pe prostituata de 14 ani. Nu a avut tăria de a-i lua virginitatea și, în schimb, a dormit lângă ea. În loc de sex, a descoperit dragostea și a continuat să se întâlnească cu Delgadina și doar să doarmă cu ea.

După 90 de ani de viață, bătrânul descoperă dragostea. Dar dragostea dispare și dorul și lipsa devin chinuitoare. Delgadina a dispărut, la fel și matroana care i-o aducea în fiecare zi. O va reîntâlni după o perioadă, chinuit nu doar de dor, ci și de senzația morții iminente.


Mulțumiri lui Gabriel Garcia Marquez pentru frumusețea lăsată în urma lui pe Pământ. Omului care a spus „a trăi pentru a-ți povesti viața“. Și mulțumiri și omului care mi-a dăruit cartea asta.

Lucru interesant la „Povestea târfelor mele triste“: manuscrisul cărții a fost furat înainte de publicare și a devenit obiect de contrabandă. Zeci de mii de exemplare piratate au fost vândute pe străzi, în America Latină, înainte de lansarea oficială.

„Mereu am crezut că a muri din dragoste este doar o expresie poetică”.

Povestea târfelor mele triste” a fost ecranizată în  2012, în cadrul unui efort comun spaniolo-mexicano-danez.

De Gabriel Garcia Marquez am mai citit „Un veac de singurătate“, „Dragostea în vremea holerei“, „Călătorind prin Europa de Est“.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *