„Iubita mea, Sputnik“, de Haruki Murakami. Ciudat titlu, dar te lămurești din primele pagini care-i treaba cu el. Sateliții Sputnik, lansați în spațiu de ruși, sunt subiectul care le aduce împreună pe Sumire, o tânără care se visează scriitoare, și pe Miu, o femeie de afaceri, de loc din Coreea de Sud.
Naratorul, cunoscut doar drept K., este un profesor îndrăgostit de Sumire. Dar, oh, ce ironică e dragostea. Sumire trăiește cu convingerea că este lesbiană și se îndrăgostește de Miu, alături de care pleacă într-o vacanță, în Grecia.
Dintr-o dată, K. primește un telefon de la Miu. Sumire a dispărut pe insula grecească pe care se aflau de ceva zile. Fără nicio veste, pur și simplu a dispărut.
K. pleacă din Japonia spre Grecia și încep căutările. Ce se întâmplă cu Sumire? Trăiește sau a fost răpită și ucisă? Finalul este tipic pentru autorul japonez.
„Iubita mea, Sputnik” e un roman micuț ca dimensiuni, dar care te prinde și care merge citit ca pe o lectură ușoară, de pauză între lucrări de non-ficțiune.
De Haruki Murakami am mai citit „După cutremur“, „În noapte“, „Pădurea norvegiană“.
