Trilogia „Oedip“, adică cele trei piese de teatru ale seriei scrise de Sofocle: „Oedip rege” „Oedip la Colonos” și „Antigona“.
Ca orice om, știam că Freud luase numele „Complexului Oedip” din piesele lui Sofocle și știam în mare care-i povestea, însă nu apucasem să mă dumiresc exact care-i povestea, așa că am citit-o.
Cele trei piese ale lui Sofocle care formează ciclul Oedip nu sunt doar piese de teatru, ci și poeme, poeme cu o rimă atât de bună cum doar la Pușkin am mai văzut, în „Eugene Onegin.”
„In this land, said the god; „who seeks shall find;
Who sits with folded hands or sleeps is blind.”
Prima piesă, „Oedip rege“, ni-l prezintă pe Oedip, rege al Tebei, care-l caută pe ucigașul regelui de dinaintea lui, fără să știe că el însuși este ucigașul, că fusese blestemat de zei să-și ucidă tatăl și să căsătorească cu mama lui, Iocasta.
Tatăl lui Oedip știa de profeție și din această cauză îl abandonase, bebeluș fiind, pe câmp să moară, dar copilul fusese salvat de un cioban și crescut de regele Corintului ca pe propriul său fiu.
După o serie de întâmplări, Oedip află că el este cel responsabil și cel blestemat de zei, astfel că pleacă în exil.
În a doua piesă, „Oedip la Colonus“, îl regăsim pe Oedip exilat, orb, după ce și-a scos ochii, lovit de oroarea că și-a ucis tatăl și a procreat cu propria mamă. Fostul rege nu este singur, ci sprijinit de Antigona, una dintre cele două fiice ale sale, care a ales să-i fie alături.
Pe decursul acestei piese, se face o diferență filosofică importantă între acțiune și voință. Oedip se plânge că într-adevăr a comis o mare oroare, dar că totul a fost voia zeilor, ci nu a lui, el neștiind ce face. În acest context, Oedip nu se consideră intrinsec vinovat, ci doar un vehicul al blestemului divin.
Între timp, cei doi fii ai lui Oedip, Polinike și Eteocle, s-au luptat pentru tronul Tebei, iar primul a fost alungat din țară, însă a venit la Oedip să-i ceară binecuvântarea pentru a-i reuși atacul pe care-l planifica.
Oedip primește protecția lui Tezeu, regele Atenei, și viața sa se sfârșește, fiind răpit de un zeu.
A treia și ultima piesă, „Antigona“, ne-o prezintă pe aceasta rămasă singură. Între timp, Polinike și Eteocle au murit luptând fiecare împotriva celuilalt, iar pe tronul Tebei șade acum Creon, fratele soției/mamei lui Oedip.
Creon refuză ca Polinike să fie înmormântat în pământul Tebei și-i lasă corpul expus drept avertisment pentru oricine ar îndrăzni să atace țara. Antigona încalcă edictul dat de Creon și-și îngroapă fratele, fiind apoi aruncată în spatele gratiilor.
Tragedia, însă, nu se termină aici. Antigona se spânzură în închisoare, Hemon, fiul lui Creon, care era logodnicul ei, este găsit mort la picioarele fetei, iar Euridice, soția lui Creon, aflând că fiul ei s-a sinucis, se omoară blestemându-și bărbatul.
Alte piese de teatru pe care le-am citit sunt „Avarul“, „Bolnavul închipuit” și „Mizantropul“, de Moliere, „Livada cu vișini”, „Trei surori”, „Pescărușul” și „Unchiul Vanea”, de Anton Cehov.
