„Fight Club“, de Chuck Palahniuk. Cam singura carte a autorului american pe care am considerat-o bună. Una, dar bună. Am mai citit „Snuff“, „Monștri invizibili“, „Rant” și „Blestemați” din portofoliul lui Palahniuk. Nici una dintre cele patru nu m-a dat pe spate.
În schimb, „Fight Club” are o poveste de naștere interesantă. Chuck Palahniuk a încercat mai întâi să publice „Monștri invizibili“, care a fost refuzată pe motiv că era prea violentă. În schimb, americanul și-a îndreptat atenția asupra „Fight Club“, pe care a scris-o într-un mod și mai violent.
Cât despre carte, nu sunt foarte multe de zis. Mai toată lumea a văzut filmul și este unul dintre acele cazuri când filmul urmează destul de bine firul narativ din carte.
Ar fi frumos dacă am putea avea câte un Fight Club adevărat în fiecare oraș. Când simți gustul agresivității și vrei doar să te bați. Ar fi ca un sport, un sport animalic, prin care să eliberezi tot ce aduni în tine, zi după zi.
„Fight Club” a fost ecranizată în 1999, cu Brad Pitt și Edward Norton.
