„Tao Te Ching“, de Lao Tzu, adică “biblia” taoismului, filosofie care se aseamănă cu budismul și cu, în ceea ce privește filosofia vestică, stoicismul.
„Virtue consists in being true to oneself and charity in letting alone“.
Lao Tzu vorbește la un moment dat despre virtutea naturală a lucrurilor, spunând că virtutea unui copac este să crească, să aibă frunze, iar când acesta este tăiat pentru a se face din el un sicriu, virtutea sa naturală se pierde. Acelui sicriu, acelui lucru derivat din virtutea naturală a copacului, îi lipsește virtutea (scopul) natural. Lipsește natura de virtuțile sale naturale.
La fel și în cazul oamenilor. Virtutea oamenilor este să trăiască. Atât. Cel mai bun lucru pe care omul îl poate face lumii naturale este să trăiască și atât. De exemplu, bunătatea și caritatea nu sunt virtuți în sine, ci derivate ale virtuții naturale care este viața.
Mai departe, Lao Tzu se întreabă de ce alergăm după avere și faimă, ca și cum acestea ar fi scopul vieții, dacă nu pentru satisfacerea acelor dorințe care au devenit nevoi pentru existența noastră? N-ar fi mai bine ca averea noastră să constea în reducerea dorințelor?
Taoismul nu este o doctrină a lipsei de acțiune, a pasivității, ci una prin care să nu te atașezi de rezultatul acțiunilor și să nu acționezi către un rezultat anume, pe care ți-l dorești.
Același concept poate fi întâlnit și-n scriptura hindusă Bhagavad Gita. În niciun caz nu este o pledoarie către lene sau non-acțiune, ci una pentru echilibru psihologic/spiritual. Pentru a evita anxietatea, frica, dezamăgirea, plăcerea în lucruri materiale, sentimente care te cuprind atunci când acționezi cu roadele acțiunii în minte și care îți smulg echilibrul ce te poate duce către dumnezeire.
Totodată, nu e un concept al renunțării la responsabilitate, ci se referă strict la stările sufletești negative care-ți strică echilibrul. Nu este detașare, este non-atașament.
Lao Tzu vorbește și despre instituția ingrată a “meritului”. Fără merit, binele ar fi făcut de dragul binelui, pe când a căpăta „merite” nu face decât să gâdile egoul.
Când vine vorba de avere, Lao Tzu spune că mai bine să ai puțin și să poți ține de acel puțin, decât să ai mult și să-ți fie constant frică de posibilitatea de a pierde totul.
Mai spune că omul înțelept se-ngrijește de suflet, nu de satisfacerea simțurilor. Este inutil să ne căutăm fericirea și bunăstarea prin intermediul simțurilor.
Adaugă că urâm/displacem lucrurile de care ne este frică. Și că până și onoarea și norocul sunt pericole pentru noi, din cauză că ne temem mereu să nu le pierdem, ceea ce e și mai rău decât dacă nu le-am fi avut niciodată.
Dar, dacă practici non-atașamentul, nu te mai regăsești în niciuna dintre situațiile astea.
Lao Tzu a scris, cu cinci secole înainte de Hristos, că „Whoever humbleth himself shall be exalted. Whoever exalteth himself shall be abased“. Adică aceleași cuvinte pe care și Iisus le spune discipolilor săi, atunci când predică despre umilință.
Biblia nu s-a inspirat doar din Epopeea lui Ghilgameș, ci și din lucrările lui Lao Tzu sau Siddharta Gautama, care, cu cinci secole înainte de Hristos, predau aceeași doctrină, cu aceleași cuvinte, ca și Iisus.
De altfel, Osho cita și el din Iisus adesea, când spunea că trebuie să fim inocenți ca și copiii pentru a atinge dumnezeirea, iar Iisus a spus că doar cei cu inima pură ca a copiilor vor putea intra în Rai.
Destul de ușor ca Osho să găsească idei de-ale sale în Biblie, dacă și el, și Biblia s-au inspirat din surse mai vechi din aceeași zonă geografică – India/China.
Revenind la Lao Tzu, filosoful chinez spune că înțeleptul condamnă lucruri non-esențiale precum faima, puterea, titlurile, vanitatea, respectul de sine, dependența de tăria sau meritul altora. Le vede drept creații ale unei civilizații corupte, drept externe vieții. Zice că diferența dintre a fi demn de respectul lumii și a dori respectul lumii este importantă – omul virtuos va acționa în așa fel încât să fie demn de meritul ăsta, dar o va face în mod natural, nu din dorința de a câștiga meritul ăsta. El vrea doar să-și îndeplinească scopul natural, iar dacă câștigă merite, va ști cum să le poarte cu modestie, dar nu-l vor afecta în niciun fel. De cealaltă parte, cel care dorește să capete merite e atașat de fructele acțiunii sale și, dacă nu capătă ce caută, e cu atât mai dezamăgit. Ba chiar ajunge să regrete binele făcut în primă-instanță.
„He who knows himself is enlightened“. Lao Tzu vorbește despre nevoia de a te cunoaște pe tine. Cum poți cunoaște pe alții, dacă nu te cunoști pe tine? Iar atunci când te cunoști pe tine, cu atât relaționezi mai bine cu alții. Principiul pe care îl cunoaștem și din filosofia vestică, de la Socrate.
„It is a fact, no less regrettable than obvious, that almost all good work that is done in the world is the result of constraint. The fear of punishment or the hope of reward are the two walls of constraint which hedge the course of the great majority and compel them to do something good for the community. (…) To do good for its own sake, out of goodness, is better than doing good for one’s sake out of expediency. The hope of Heaven and the fear of Hell have never yet produced a Saint, but both have helped to render the world full of hypocrisy and distrust“.
„To put a pig in a palace doesn’t make it a gentleman“.
„He was in favor of feeding the root, not lopping the branches”.
Lao Tzu spune că „It takes away where there is excess, and gives where there is deficiency. The Tao of Heaven makes all things equal. This Tao is not a man. Man takes from the needy to add to his own excess. Who is he that, having a superabundance, can bring it to the service of the world? Only he who has the Tao“.
De asemenea, este foarte posibil ca Lao Tzu, mai mult sau mai puțin celebru decât Thoreau, să fi fost primul squater din istorie. „He specifies that the power to use is the only right to possess. Thus he takes his place in history as the first of Socialists, and possibly the wisest.”
„Tao Te Ching” este o carte minunată, plină de înțelepciune și de abordări diferite asupra lucrurilor, o carte care nu trebuie să te inhibe pe ideea că ar fi despre religie. Este despre filosofie și despre un anumit mod de a vedea, interpreta și aborda viața.
Pe tema filosofiilor asiatice am mai citit „Analects“, de Confucius.
