Cele 120 de zile ale Sodomei. Marchizul de Sade

Cele 120 de zile ale Sodomei“, cea mai cunoscută lucrare a Marchizului de Sade, cel care avea să-și împrumute numele termenului de „sadism”, carte care are „Școala libertinajului” ca subtitlu.

Și este într-adevăr o școală a libertinajului, dar una lipsită de etică. Patru indivizi se retrag într-un castel izolat, unde nu există pericolul de a fi „deranjați”, alături de o cohortă de sclavi și sclave sexuale, o parte copii, care au fost răpiți și răpite, iar acum sunt folosiți și folosite împotriva voinței proprii pentru tot felul de practici scârboase.

De menționat că nu sunt nici pe departe genul de persoană pudică, dar, în ciuda acestui lucru, treburile citite în paginile lui de Sade m-au îngrețoșat în mare măsură.

Neclintit în principii, pentru că mi-am format unele sigure încă de la o vârstă fragedă, acţionez mereu pe potriva lor. Ele m-au făcut să cunosc vidul şi neantul virtuţii; o urăsc şi nimeni nu mă va vedea vreodată întorcându-mă la ea. Ele m-au convins că doar viciul e-n măsură să-l facă pe om să simtă această vibraţie morală şi fizică, izvor al celor mai delicioase voluptăţi; lui mă dedau. M-am ridicat de mic deasupra nălucirilor religiei, încredinţat fiind întru totul că existenţa Creatorului este o revoltătoare prostie în care nici măcar copiii nu mai cred. N-am deloc nevoie să-mi siluiesc pornirile pentru a-i face pe plac. De la natură le-am primit şi-aş supăra-o de nu le-aş urma; dacă aşa mi le-a dat, rele, înseamnă că astfel îi sunt de folos. În mâinile sale, nu sunt decât o maşină pe care o mişcă după cum pofteşte şi toate crimele mele o slujesc; cu cât mă sfătuieşte mai mult întru ele, cu atât are mai mare trebuinţă de acestea: aş fi un prost să nu-i fac pe voie. Aşa că împotrivă-mi nu stau decât legile, dar le desfid; aurul şi puterea mea mă aşază deasupra acestor năpaste de rând care nu trebuie să lovească decât poporul.”


Chinurile sexuale la care sunt supuși sclavii și supuse sclavele includ printre altele bestialitatea, coprofilia, tortura și chiar crima, ideea generală fiind chinuirea celui slab, aflat sub puterea ta.


Ca să abordez și valoarea literară a cărții, pe lângă subiectul ei, o bună parte din ea este interesantă, fie și prin oroarea ei, dar apoi devine extrem de repetitivă și de plictisitoare. Aceleași practici repetate iar și iar și iar, dar de către personaje diferite.


Nu, zise Curval, căruia Adonis i-o freca în genunchi fiind şi care-şi plimba mâinile pe Zelmire, nu, prietene, mândria n-are nimic de-a face aici, dar obiectul, care, în esenţă, n-are nicio altă valoare decât aceea pe care lubricitatea noastră i-o acordă, se înfăţişează întocmai aşa cum este atunci când voluptatea s-a stins. Cu cât înflăcărarea a fost mai aprigă, cu atât obiectul îşi pierde farmecele când această aţâţare a simţurilor n-o mai susţine, totul depinzând şi de cât suntem de obosiţi din pricina efortului mai mare sau mai mic pe care l-am făcut, iar această scârbă pe care-o încercăm în clipa cu pricina nu este decât sentimentul unui suflet îndestulat căruia fericirea îi displace pentru că l-a ostenit.


Cele 120 de zile ale Sodomei” a fost scrisă de Marchizul de Sade pe durata a 37 de zile din 1784, în timp ce era închis la Bastilia, și a fost și încă poate fi subiectul unei dezbateri despre cenzură în literatură. După cum știm, Marchizul de Sade a fost arestat pentru conținutul cărților sale, în speță „Justine” și „Juliette“.

Chiar dacă este o carte grotescă, nu cred că literatura ar trebui vreodată cenzurată. Poate că literatura trebuie să fie și să rămână adevărata „Școală a libertinajului”, care să ne spună și lucruri ce nu ne convin. Poate că asta este adevărata libertate și adevăratul libertinaj. Nu de a supune pe cineva la deviații sexuale împotriva voinței sale, ci a avea libertatea de a scrie și de a spune ceea ce știi că ceilalți vor detesta.


De cealaltă parte, Marchizul de Sade a fost un auto-intitulat libertin, care a torturat și a abuzat de femei împotriva voinței lor, pentru care singura libertate adevărată era cea care excludea complet moralitatea, lucru cu care pot fi de acord la nivel abstract, dar la nivel concret reprezintă reducerea omului la nivel de animal. Pentru asta merita într-adevăr să fie închis.


Cele 120 de zile ale Sodomei” a fost ecranizată în 1975, însă filmul respectă destul de puțin cartea și introduce elemente exterioare precum naziștii și cel de-Al Doilea Război Mondial drept cadru temporal.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *