„Fraier de București“, de Florin Iaru, o carte slăbuță a poetului Iaru, trecut în cazul de față la proză.
Bine, proză e mult spus, sunt de fapt niște „pastile” de maximum o pagină și jumătate fiecare. Desigur, poate că scopul cărții nici nu a fost altul decât să fie una ușurică, distractivă, „de noptieră”.
M-a făcut să mă duc cu gândul la „Și eu am trăit în comunism“, de Ioana Pârvulescu, însă dacă aceasta din urmă este despre fenomene macro, care au afectat întreaga societate, povestirile lui Iaru sunt mai personale, despre experiențe trăite în mod direct și unicat de către autor.
Povestirile lui Iaru n-au o ordine cronologică și se plimbă între două principale planuri: epoca ceaușistă și perioada tranziției de după ’90. Adesea, subiectul lor îl reprezintă diversele experiențe pe care autorul le-a avut ca angajat în presă sau de la locurile de muncă de dinainte de Revoluție, de la fotograf de nunți la magazioner la Uniunea Scriitorilor.
Mai există și povești din studenție, cu adunări la cafenelele vremii sau istorisiri despre beții și petreceri de apartament.
Toate aceste întâmplări se petrec în București, de unde și titlul cărții.
„Fraier de București“, de Florin Iaru, e o carte de citit atunci când n-ai chef de chestii mai grele, când vrei doar să te bucuri de ocazionalul râs, dar și pentru a te scufunda în societatea celor două momente temporale precizate mai sus.
Trebuie să recunosc că m-a bufnit râsul de fiecare dată când am întâlnit termenul „chiloțăreală” pe decursul lecturii.
