„Doamna Bovary“, de Gustave Flaubert, pentru mine un roman al nefericirii și al nepotrivirii dintre doi oameni, în care Emma Bovary este victima propriei viziuni sau speranțe asupra vieții, nicidecum o scorpie care-i distruge viața soțului ei, interpretare pe care am văzut-o la alții.
Însă, o impresie pregnantă a fost și cea de deja-vu. Pentru cine a citit nuvela „Fericire de familie“, a lui Lev Tolstoi, acest deja-vu nu poate să nu aibă loc. O să detaliez asemănarea dintre cele două opere la final.
Revenind la „Doamna Bovary“, sar peste felul în care Emma și Charles ajung să se cunoască și să se căsătorească pentru a trece direct la dinamica dintre cei doi.
Emma, influențată de cărțile romantice cu care a crescut, caută noutatea, efervescența și eternitatea acelui sentiment al îndrăgostirii, acea infatuare care întotdeauna se transformă, în timp, într-o dragoste așezată, dar pe care nerealiștii îl deplâng, fără a înțelege că este doar o etapă care nu poate dura la nesfârșit. La fel și Emma, nu-și găsește locul în viața liniștită pe care o duce alături de Charles, simte că se irosește.
De cealaltă parte, soțul ei, Charles, de profesie medic, este un om obișnuit și simplu, căruia îi tihnește rutina și traiul lipsit de suprize și pasiuni la care tânjește Emma. Deci fix opusul ei.
Declicul, deja existent între cei doi, se aprofundează în timpul unei vizite pe care o fac în înalta societate. Emma, scăpată din rutina și plictiseala vieții de la țară, este copleșită de fastul și noutatea la care ia parte. După sfârșitul evenimentului și întoarcerea la țară, Emma continuă să se gândească la acel moment când a fost o „doamnă de lume”, așa cum i-ar fi plăcut mereu să fie.
Fără ca Charles să afle, Emma are parte de două aventuri în timpul cărora trage cu dinții de păstrarea sentimentului îndrăgostirii inițiale, care să-i facă inima să tresară și să-i dea impresia că trăiește intens, pe când cei doi bărbați se plictisesc destul de repede.
Dorința ei de a nu fi doar soția unui medic de țară o duce la cheltuieli excesive pentru tot felul de lucruri de lux, toate luate din bani împrumutați. Când creditorii îi bat la ușă, Emma realizează că nu s-a nenorocit doar pe ea, ci și pe Charles, care nu știa nimic despre aceste datorii.
Conștiința acestui dezastru o împinge către o măsură disperată, dar care arată tocmai faptul că realizează ce a făcut și că nu i-a fost indiferent ce consecințe vor avea acțiunile ei asupra lui Charles și a fiicei lor, Berthe.
Astfel, psihologia Emmei este mult mai complexă decât concluzia simplistă că și-a înșelat bărbatul și și-a băgat soțul și copilul în datorii, condamnându-i să renunțe la traiul de clasă mijlocie pentru unul de sărăcie.
Emma își dorea o viață pe care nu o putea avea, iar încercările ei de a o obține totuși au dus la ruinarea tuturor celor din jurul ei. Emma este un personaj tragic, în niciun caz unul machiavelic.
„Doamna Bovary” poate fi considerat și drept un final alternativ pentru „Fericire de familie“, a lui Tolstoi. Am fost uimit să descopăr cât de multe asemănări există între cele două, până la un punct.
Cam la fel ca în „Doamna Bovary“, în „Fericire de familie“, soțul, Serghei, observă că tânăra lui soție, Masha, este tot mai atrasă de înalta societate și deplânge superficialitatea acesteia și faptul că nu apreciează toate avantajele unei vieți liniștite de familie în sânul naturii.
Totuși, Mashei i se permite să se piardă o vreme în acea lume sclipitoare la suprafață, dar putredă în miez, iar aceasta se întoarce la soțul ei, la țară, și încep, de comun acord, o viață armonioasă.
Emma Bovary, în comparație cu Masha, nu s-a vindecat niciodată de poleiala artificială a vieții de societate, iar asta a dus la decăderea ei și a familiei sale.
Dacă finalul din „Doamna Bovary” este plin de moarte, sărăcie, trădare și o nefericire amarnică, cel din „Fericire de familie” conține următorul paragraf, pe care l-am descoperit pentru prima dată în filmul „Into the wild” și care-mi este extrem de drag:
„I have lived through much, and now I think I have found what is needed for happiness. A quiet secluded life in the country, with the possibility of being useful to people to whom it is easy to do good, and who are not accustomed to have it done to them; then work which one hopes may be of some use; then rest, nature, books , music, love for one’s neighbor – such is my idea of happiness. And then, on top of all that, you for a mate, and children, perhaps – what more can the heart of a man desire?”
„Doamna Bovary“, de Gustave Flaubert, este un roman foarte bun și în același timp o lecție; lecția de a trăi în acord cu tine.
Cartea lui Flaubert a cunoscut numeroase ecranizări, dar eu am ales versiunea din 2014.
