„Oliver Twist“, de Charles Dickens. Un roman care nu mi-a plăcut așa de mult cum mă așteptasem și care mi-a lăsat o imagine destul de mediocră despre Charles Dickens, însă ulterior am mai citit una din cărțile lui care a reușit să mă cucerească total și să mă facă să-l văd pe autorul britanic ca pe gigantul literar care este.
„Oliver Twist” spune povestea orfanului cu același nume, nevoit de mic să muncească pentru a se întreține și ulterior vândut ca ucenic, doar ca apoi să fugă în Londra în căutarea unui trai mai bun.
Aici intră în contact cu o bandă de pușlamale organizată ca hoți de buzunare și, pentru a face parte din organizație, este învățat toate șiretlicurile meseriei de borfaș.
Fagin, un infractor evreu și capul rețelei, devine noul șef al lui Oliver Twist, iar scăparea din mâinile acestuia se dovedește o treabă grea, chiar și cu ajutorul domnului Brownlow, un bărbat care devine interesat de Oliver și care reușește să descopere ițele adevăratei identități a copilului.
Finalul, unul fericit de altfel, mi s-a părut similar celui din „Singur pe lume“, cartea lui Hector Malot.
N-aș zice că „Oliver Twist” e o carte bună, dar nici rea. E o încercare timpurie de roman social din partea lui Charles Dickens, una prin care încearcă să atragă atenția asupra soartei orfanilor de pe străzile din Londra și a găștilor de mici infractori din acea epocă.
O carte de citit, chiar dacă nu se ridică neapărat la standardul impus de clasici precum Hugo, Dickens în alte scrieri ale sale, Tolstoi sau Dostoievski. Simbolismul, discursul social, descrierea Londrei din acea perioadă și multe alte elemente fac ca „Oliver Twist” să fie totuși o lectură esențială.
De Charles Dickens am mai citit „Poveste despre două orașe”, „Marile speranțe“.
„Oliver Twist” a fost ecranizată de multe ori, dar eu am ales versiunea din 2005, în regia lui Roman Polanski.
