„Naivul“, de Voltaire. Dacă în „Candid sau Optimismul” Voltaire și-a bătut joc de filosofia lui Leibniz, prin care acesta din urmă încerca să justifice existența răului în lume, în „Naivul” Voltaire îi ia în derâdere pe credincioși.
Sau poate că mai degrabă Voltaire scoate în evidență că deși credincioșii radicali pun accentul pe litera Bibliei, nu pe spiritul ei, nici măcar ei nu o respectă la literă.
„Naivul” este povestea unui huron din America de Nord care se mută în Franța, unde are parte de tot felul de pățanii, toate provenind din diferența dintre ce scrie în Biblie și felul în care credincioșii fac de fapt lucrurile.
Un episod memorabil este atunci când huronul, cunoscut și drept Naivul, vede că în Biblie, atunci când vine vorba de spovedanie, aceasta este reciprocă și nu exclude preoțimea.
Astfel, după spovedanie, încearcă să-l forțeze pe preot ca la rândul său să i se spovedească. Un alt moment amuzant este când Naivul află că va fi botezat a doua zi, însă, când vine vremea, este de negăsit.
După o vreme, rudele îl descoperă afundat într-un râu pentru a fi botezat, așa cum scrie în Biblie, ci nu într-o biserică.
Printre altele, Voltaire aduce în discuție ipocrizia și corupția profundă în care se zbăteau instituțiile seculare și bisericești din Franța anilor săi.
Un lucru important de notat este că oricât de acid și critic a fost Voltaire la adresa religiei și a absurdităților și violențelor promovate de acesta, nu a fost și ateu. Voltaire a fost un exponent al deismului, o filosofie extrem de populară în timpul Iluminismului.
De Voltaire am mai citit „Candid sau Optimismul“.
