Străinul. Albert Camus

Străinul“, de Albert Camus. Bun titlu, mi-am zis după ce am terminat-o. Străinul, cât de străin de sacrul social este personajul principal al romanului scris de filosoful absurdului.

Considerată capodopera literară a lui Camus, „Străinul” aduce în discuție un tabu social. E de la sine înțeles că, atunci când îți moare un părinte, trebuie să suferi și să plângi. Așa e cuminte, așa ar face orice om. Așa e sacru.

Dar, oare, ce se poate spune despre un om care, stând în fața mamei sale moarte, nu varsă nicio lacrimă și nu reacționează așa cum „ar trebui” să o facă?

Este oare de condamnat cineva care nu suferă în fața morții părinților în modul în care spun cei din jur că ar trebui, mai ales într-o cultură umană în care afișarea ostentativă a durerii este, de multe ori, echivalată cu trăirea și amplitudinea ei?

Când familia beneficiază de atribute de sfințenie, sigur, este o blasfemie să nu-ți afișezi suferința față de dispariția ei, să nu-ți rupi părul din cap, să nu urli deasupra coșciugului, etc.  Dacă nu suferi cu adevărat, măcar să pretinzi de ochii lumii. Să pretinzi că ești în rând cu lumea.

Străinul lui Camus nu o face. Nu neapărat din nepăsare, ci mai degrabă dintr-o lipsă de implicare. Neutralitate.

Să nu plângi la moartea unui părinte este o sfidare la fel de mare ca incestul. Lovește în principiile primordiale ale maselor behavioristic-dictatoriale.

Mereu vigilentă vis-a-vis de toți cei care nu i se conformează, societatea nu lasă nepedepsit acest act de sfidare. Și, astfel, se împlinesc celebrele cuvinte ale lui Albert Camus:

In our society any man who does not weep at his mother’s funeral runs the risk of being sentenced to death. I only meant that the hero of my book is condemned because he does not play the game.”

Nu, Meursault nu plânge, ba chiar refuză să-și vadă mama în sicriu. Și de aici până la condamnarea sa la moarte, bazată și pe mărturia celor care l-au văzut fără lacrimi la ochi în fața născătoarei decedate, simptom clar al unui caracter bolnav, sociopat, profan, lipsit de orice fărâmă de umanitate.

Profiling finalizat. Birjar, la eșafod!


De Albert Camus am mai citit „Căderea” și „Mitul lui Sisif“.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *