de George Țărnea
Purtăm în noi destule amintiri
Din caruselul fostelor iubiri,
Să nu ne fie dureros de rău
În viața mea, cu adevărul tău,
În carnea ta, cu gărgăunii mei –
Și, iată-ne căzuți, ca niște zei,
Din cerul poeziei pe pământ,
Să ne schimbăm cuvântul după vânt,
Să ne purtăm iubirea după căi
Care, oricum, nu-ncap în ochii tăi,
Care, oricum, nu trec prin gândul meu,
Dar… se întorc la cineva mereu.
de Adrian Păunescu
Între mine și ea
S-au ivit dintr-o dată
Un pârâu, o șosea
Și o cale ferată.
„Ora albastră“, de Alonso Cueto. O carte considerată „excepțională” de marele Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2010, dar pe care eu, cel puțin, nu o consider atât de excepțională. Bună, dar nu excepțională.
Alonso Cueto, scriitor de origine peruană, a amplasat romanul „Ora albastră” în istoria sângerosului război civil din Peru, din anii ’80, când mișcarea comunistă paramilitară Sendero Luminoso a încercat să aducă la putere un guvern socialist, fiind însă învinsă de către armată.
Deși cartea lui Cueto nu-ți oferă momente memorabile, luată pe de-a-ntregul este o lectură plăcută, care menține o tensiune constantă, în așteptarea de a vedea dacă avocatul Ormache o va găsi pe Miriam, subiectul căutărilor sale disperate.
Alonso Cueto știe cum să îl facă pe cititor curios, să-i mențină interesul treaz și să îl introducă în istoria tristă a anilor ’80, care a marcat atâtea evenimente sângeroase în statul sud american.
Per total, o carte bună, care merită citită. De ce se cheamă cartea „Ora albastră“? AICI niște indicii, dar îți vei da seama cu adevărat abia după ce vei citi romanul.
“Numai sufletele vulgare își batjocoresc dragostele de odinioară. Oamenii de bun simț sădesc flori pe morminte”.
“Să nu știe nimeni ce răni te dor”.
de Veronica Micle
Nu ești tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire;
Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit,
Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neștire
Mișcă sufletul și-l leagă de un dor nemărginit.Și dacă a fost durere și dacă mai sufăr încă,
Nu ești tu a lor pricină, nu ești tu cel vinovat,
E de vină al meu suflet, e simțirea mea adâncă
Căci a mea este iubirea, tu ești clipa ce-a zburat.
