„Alegerea Sofiei“, de William Styron, o carte despre care autorul a spus că ar trebui să te epuizeze, iar asta și face, deși nu doar în sensul bun. Trecând peste micile neajunsuri pe care le voi detalia mai încolo, e o poveste care mi-a plăcut foarte mult, care m-a făcut să simt teroarea psihică a alegerii Sofiei.
Acțiunea celor peste 700 de pagini (în ediția de la editura Art) are loc în 1947, în New York, pe fundalul proaspătului încheiat Al Doilea Război Mondial și al atrocităților comise de naziști. Personajul principal, Stingo, care este și narator, detaliază cele câteva luni de vară în care s-a împrietenit cu un cuplu excentric și fermecător format din Sofia, o refugiată poloneză care fusese închisă la Auschwitz, și iubitul ei Nathan, un evreu de o inteligență sclipitoare, dar predisupus la crize de furie în timpul cărora o torturează pe Sofia.
O să încep cu partea mea puțin reușită, căci am identificat doar una: lungimea cărții, dată de acțiunea care se tărăgănează. Cartea asta ar fi putut fi scrisă în doar 350 de pagini, în loc de peste 700, și nu s-ar fi pierdut nimic. Chiar dacă la final mi-a plăcut foarte mult, „Alegerea Sofiei” a început să mă captiveze cu adevărat și să mă facă să depășesc plictiseala abia după ce am trecut de jumătate, iar firele narative au început să se închege.
Părțile bune, în schimb, sunt mult mai multe. M-a încântat descrierea sudului Statelor Unite pe care Styron o face prin ochii lui Stingo, originar dintr-un stat din acea zonă. Pe fundalul rasismului sudist și al altor „-isme” se întrevede o zonă care-și păstrează în continuare umanitatea, o zonă a naturii, a liniștii, a vieții tihnite care se scurge lent, o zonă unde ai vreme să respiri și să privești norii, în comparație cu nordul industrializat, liberal, arogant, aglomerat și prost-crescut.
Mutat în New York și, după câteva slujbe de duzină, decis să devină scriitor, Stingo contemplează adesea sudul originar și, captiv în Brooklyn, poate că-l și idealizează într-o oarecare măsură.
O altă parte care mi s-a părut și bună, și interesată este când Sofia îi povestește lui Stingo despre Wanda, o prietenă de-a ei din Cracovia, din timpul ocupației naziste, care făcea parte din rezistența poloneză. Wanda, sătulă să fie criticată de un evreu din rezistența evreiască din ghetou, cu care se întâlnise pentru a-i înmâna câteva pistoale, îi spune că și polonezii suferă din cauza ocupației, chiar dacă nu la fel de mult ca evreii, care sunt și „victimele victimelor”. Analogia pe care Wanda o face este cu polonezii captivi într-o clădire incendiată, în timp ce evreii sunt ca niște șobolani într-un butoi în care se trage cu pistolul. De ce crezi, îi spune Wanda evreului, că celor care se află în clădirea cuprinsă de flăcări ar trebui să le pese de șobolanii din butoi? Sigur, continuă Wanda, niciunul dintre șobolanii din butoi nu va supraviețui, în timp ce dintre persoanele aflate în clădirea incendiată unele vor reuși să scape, dar asta nu înseamnă că polonezii nu simt jugul ocupației, pentru ca apoi să-i arate poze cu sute de copii polonezi morți de frig în vagoanele de vite care nu mai ajunseseră la Auschwitz.
E o perspectivă de care ar trebui să ținem cont atunci când reducem nazismul doar la Holocaust. De pe urma naziștilor au suferit și țiganii, și toate popoarele ocupate de armata germană.
„Întrebarea: La Auschwitz, spuneți-mi, unde era Dumnezeu?
Răspunsul: Dar unde era omul?”
Trăirile, ori mai bine zis frustrările sexuale ale lui Stingo sunt și ele una dintre părțile bune, căci Styron captează perfect esența femeilor care doar te ațâță, ca într-un joc de putere, și te lasă cu nasul în aer. E un fir narativ foarte bine reușit căci îl descrie pe Stingo nu ca pe un Don Juan consumator de corpuri, ci ca pe un tânăr virgin al cărui întreg organism urlă după sănătatea cuplării cu un corp de femeie, însă nefericitul nu are parte decât de dame care-l lasă pe buza prăpastiei. De menționat că „Alegerea Sofiei” conține numeroase părți erotice explicite, mai ales în ceea ce o privește pe Sofia. Motivul pentru eroticul extrem de descriptiv prezent în roman nu ține de vulgaritate, ci de un mecanism psihologic evident: fuga de durerea psihică prin scufundarea completă în plăcerea carnală, poate singura care are capacitatea de a așterne un văl de uitare peste o traumă cronică.
Nebunia relației Sofiei cu Nathan, cu desele ei izbucniri de violență, se derulează pe fundalul mărturisilor pe care Sofia i le face lui Stingo despre trecutul ei în Polonia ocupată, dar și despre captivitatea la Auschwitz, asta deși nu era evreică, ci o poloneză catolică cu păr blond.
Finalul devine destul de previzibil în ultimele o sută de pagini, dar nu lipsit de intensitate sau de emoție. Într-adevăr, cum spunea autorul, „Alegerea Sofiei” te epuizează, te epuizează emoțional, în sensul bun. Te face să simți durerea alegerii pe care Sofia a fost nevoită s-o facă la Auschwitz și a suferinței imposibil de alinat pe care a fost nevoită să o ducă-n spate de atunci. Toată excentritatea ei, comportamentul ludic și nebunesc, obsesia pentru Nathan, care ocazional o bate și o înjură în toate felurile își găsesc explicația în alegerea Sofiei de la Auschwitz.
„Unul dintre supraviețuitori, Elie Wiesel, scria: Romancierii s-au folosit cu deplină libertate de Holocaust în opera lor. Făcând aceasta, l-au degradat, i-au răpit substanța. Holocaustul a devenit un subiect fierbinte, la modă, prin care puteai atrage în mod garantat atenția oricui și-ți puteai asigura un succes imediat.”
Am lăsat citatul ăsta din „Alegerea Sofiei” la final, căci e oarecum ironic că William Styron l-a inclus în cartea sa, în care și el se folosește de Holocaust pentru o operă de ficțiune. Din nefericire, vedem în zilele noastre că Holocaustul este subiectul a atâta maculatură de duzină care ajunge în prim plan doar datorită subiectului devenit o modă. Există totuși cărți de ficțiune care servesc onorabil memoriei Holocaustului, cum ar fi „Alegerea Sofiei“, iar în asta constă greutatea de a spune care opere de ficțiune despre Holocaust ar fi trebuit sau n-ar fi trebuit publicate.
„Alegerea Sofiei“, de William Styron, a fost ecranizată în 1982, cu Meryl Streep în rolul Sofiei.
