Au trecut aproape doi ani de cand ai facut donatia spre SOS Satele Copiilor pentru scrisoarea asta cares-a lasat mult asteptata, dar iata ca a sosit. Fara diacritice, ceea ce detest, caci tastatura fizica nu le accepta. En fin.
Am decis sa-ti povestesc despre Vietnam. In cartile sale, Vintila Mihailescu vorbea foarte mult despre conceptul de alteritate, diferitul pe care ceilalti il vad in tine. Alteritatea din mine a fost clar vizbila in America Latina, insa, in Asia, este la cote mult mai inalte. Uneori, turma inseamna si confortul de a te putea ascunde printre semenii tai, mai ales pentru cineva ca mine, care se simte inconfortabil in centrul atentiei. Nicio sansa de a te ascunde aici. Alteritatea ta sare in ochi instantaneu si nu ai unde te ascunde, decat in camera.
Cu atat mai mult aici, in Vietnam, am simtit uneori nevoia de ma ascunde, de a fugi de hartuirile constante de a cumpara ceva, de a accepta un masaj si asa mai departe. Figura de caucazian presupune bani, iar localnicii te vad fix ca un portofel cu picioare, deloc flatant. E greu sa-i judeci prea dur, caci, atunci cand n-ai, sigur ca fugi dupa bani cu limba scoasa, insa asta nu reuseste sa-mi alunge senzatia neplacuta.
Chiar daca in teorie este o tara comunista, strazile si cladirile fiind pline de steaguri si de simboluri cu secera si ciocanul, ori portrete cu Ho Si Min sau Lenin, la firul ierbii este un capitalism salbatic, oarecum similar cu tranzitia noastra. Fiecare vinde cate ceva sau face vreo combinatie, toata lumea cauta profitul, sa castige bani. Poate ca politic e intr-adevar comunism, dar economic, domeniu mai apropiat de viata reala a oamenilor, e capitalism pur si fara reguli.
Totul trebuie negociat si intotdeauna incearca sa te tepuiasca, sa te ia drept un turist fraier si cu bani. Sigur, poti plati cat ti se cere, ori te poti oftica si negocia atunci cand te simti luat de prost. Mereu am ales varianta din urma. Nu-mi place sa fiu luat de fraier si de asemenea soy una rata.
Toata treaba asta cu portofelul pe doua picioare face oamenii nesinceri. Aproape niciodata cand iti zambesc sau vorbesc cu tine nu poti sti daca e pe bune, ori cauta doar prilejul pentru a-ti face o propunere: fie un tur, fie un tuk-tuk etc. E mereu dezamagitor cand crezi ca porti o discutie sincera sa te trezesti dupa cateva minute cu o oferta pentru ceva. De cealalta parte, cambodgienii sunt si sinceri, si onesti. Poti citi pe chipul lor si cand intrebi cat e pretul pentru ceva variaza destul de rar si cu putin. Probabil ca e una dintre consecintele turismului in masa: Cambodgia nu e nici pe departe la fel de vizitata ca Vietnamul.
Dar, ca sa fiu just pana la capat, acei vietnamezi care nu se ocupa cu turismul sau cu vanzarea de diverse sunt sinceri si prietenosi, chiar daca a-i cunoaste e aproape imposibil. Nu doar ca nu vorbesc engleza, dar sunt si timizi, tipic est-asiatic, si nu se deschid.
Unul dintre lucrurile fascinante in Vietnam si-n Indochina in general este cat de in siguranta de simti. Am mers la doua dimineata singur pe strazi, cu telefonul in mana, fara cea mai mica senzatie de pericol, lucru care in America Latina, de exemplu, nu exista. Din punctul asta de vedere e relaxant. E totusi prea usor sa calatoresti aici, totul e la botul calului. Cumperi un bilet de autobuz si include transportul de la cazare la autobuz si apoi de la autobuz la cazarea de la destinatie, de exemplu. Suna ca si cum ma plang de prea mult bine, dar uneori nu simt ca calatoresc, ci ca sunt carat din parte in parte, ca o conserva de sardine.
Asadar, pentru a-mi face viata grea si a simti un dram de efort care sa-mi ofere satisfactie, am tot inchiriat biciclete si am pedalat zeci de kilometri. S-a simtit bine, sa ma indepartez de gloata si sa fie greu, sa ma zbat cu umiditatea, sa ma-ntreb cum naibii pot trai oamenii in clima asta teribila. Sa bei sase litri de apa si sa nu mergi deloc la baie, e ireal. Am crezut ca-n Columbia era umiditatea mare, insa aici ma uit la bratele mele si vad cu apa imi iese prin piele si ramane deasupra ei sub forma de broboane.
E in mod clar o tara de vizitat, e absolut fascinant cat de diferit este totul, insa n-as zice ca e o tara buna pentru calatorii. E turismul mult prea dezvoltat. Sigur ca probabil exista multe lucruri interesante de descoperit in zone inca neatinse de turism, dar asta implica resurse mai mari decat am, de la translator si ghid la altele.
Ho Si Min e mai mult decat un simbol in Vietnam, e o religie. Motivul pentru care, simbolic, Vietnamul e inca o tara comunista cred ca e asemanator cu situatia Cubei. Citisem undeva ca pentru Cuba Fidel Castro nu a adus doar comunism, ci finalmente independenta, libertatea de colonialism. Astfel, in mentalul colectiv cubanez si cel vietnamez, comunismul si independenta sunt luate impreuna. Romania nu are acest mental colectiv caci isi castigase independenta fara comunism, acesta din urma fiind doar o dictatura impusa de altii. Comunismul poate nu e ideal, dar mai bine dictatura noastra, decat a altora, imi imaginez ca si-au spus si poate-si mai spun cubanezii si vietnamezii.
Mancarea a fost absolut delicioasa, asta dupa ce o inveti si afli unde sa o cauti: chiar si pentru cineva lipsit de interes pentru gastronomie a fost un deliciu, mai ales supa Pho Ga, orezul prajit sau taiteii prajiti cu caracatita.
Cand vine vorba de bani, e o tara teribil de ieftina. Uneori te intrebi daca pretul pe care l-ai auzit e corect, caci nu poti crede ca e atat de ieftin. Poti manca pe saturate cu cativa euro si bea suficienta bere. Asta nu inseamna ca daca vrei sa arunci cu banii nu ai pe ce, ci doar ca e usor sa nu o faci.
Nu stiu daca pana acum am spus mai mult lucruri negative despre Vietnam decat pozitive, dar concluzia este ca mi-a placut foarte mult. Pentru calatorii cred ca Siberia e mai potrivita, dar pentru socuri culturale, siguranta deplina si o vacanta relaxanta Vietnamul este o destinatie ideala. Odata ce treci peste hartuirea constanta de a cumpara, poti descoperi si frumusetea padurii din spatele copacilor.
PS. Evita Mui Ne, a fost cotropit si cucerit de rusi de 20 de ani. In ciuda faptului ca citisem despre Mui Ne, nu aflasem asta si am petrecut doua zile simtindu-ma ca intr-o Moscova tropicala. Sigur, problema n-ar fi ca erau rusi, probabil nu toti il iubesc pe Vladimir, dar rusii de obicei nu vorbesc engleza si, oricum, erau doar familii in vacanta.
Silviu
Siem Reap, 10 decembrie 2023
