„Simetria dorințelor“, de Eshkol Nevo, considerat drept cel mai important exponent al literaturii israeliene contemporane.
După ce am citit cartea astea, am început să cred că scriitorii isralieni pur și simplu nu-s pentru mine, au ceva ce îmi displace complet. Aceeași experiență am avut-o și cu „Să cunoști o femeie”, a lui Amos Oz.
Revenind la romanul lui Eshkol Evo, mi-a displăcut cumplit, iar ultimele 100 de pagini dintr-o carte mult prea lungă, de 348 de pagini, le-am citit cu ură aproape și doar din ambiția de nu-l lăsa neterminat
Patru prieteni, naratorul, Amichai, Ofir și Churchill au obiceiul de a urmări Cupele Mondiale la fotbal împreună, iar la una dintre ele au o idee: să scrie dorințele pe care le au pentru următorii patru ani și să-și citească unul altuia bilețelele peste această perioadă de timp, la următoarea Cupă Mondială.
Totul bine și frumos.
De aici înainte urmărim parcursul celor patru, alături de femeile din viața lor, pe durata acestor patru ani.
Acești patru ani au fost așternuți într-o carte de narator, iar noi o aflăm din manuscrisul pe care Churchill îl găsește și-l publică după moartea primului.
Revenind la cei patru ani, Churchill ne este prezentat drept un bărbat care deține mereu controlul în grup, Alfa-ul, cel care se descurcă în orice situație, dar care are să descopere că nu este imun la hazardul lumii.
Unul dintre personajele feminine moare, iar unul dintre cei patru prieteni decide să fondeze o Asociație pentru Drepturile Pacienților și Medicilor.
În căutare de sponsori pentru acest ONG, ni se povestește cum un bogătaș decide să se implice pentru că fusese tratat destul de rău la un spital. Mi s-a părut un scenariu extrem de implauzibil. Niciun bogătaș nu este vreodată tratat rău la un spital, tocmai pentru că este un bogătaș.
Totuși, principalul moment în care mi-am dat ochii peste cap a fost cel în care naratorul povestește una dintre aventurile sexuale ale lui Churchill.
„Unde o atinsese. La început ea nu voise. După care da. Dar ce spun eu, aproape că-l implora, strigând din toate găurile. Și sunetele pe care le scotea – o, Doamne! Și ce miros avea gura ei. Și ce gust aveau buzele ei. Și celelalte buze, de jos.”
Strigând pe toate găurile? Serioooos? Eshkol Nevo ăsta e scriitor?
Și ce gust aveau buzele ei. Și celelalte buze, de jos? Serioooos? Băiatul ăsta e scriitor?
O finețe similară unui sculptor care creează artă cu drujba. Dacă i-aș putea spune ceva lui Eshkol Nevo, i-aș spune asta: citește, dom’le, Bukowski! Asta dacă vrei să afli cum să descrii sexul brutal și, în același timp, atractiv și lipsit de falsitate.
Știu că exista un premiu literar pentru cea mai proastă descriere a unei scene de sex. Se dădea anual, dar nu-mi amintesc detalii. În orice caz, pentru scena de mai sus și pentru descrierea stupidă, Nevo ar trebuie declarat câștigător pe următorii zece ani.
În rest, personajele mi s-au părut superficiale, plictisitoare și imposibil de empatizat cu ele, dialogul sec și prost. Povestea slabă și muuuult prea lungă pentru calitatea pe care o oferă.
Cu toate acestea, pentru că sunt masochist, mi-am mai luat o carte de Eshkol Nevo, mai mult din curiozitate: să văd dacă scrie prost constant sau a fost doar un accident.
