Ne trezim, dimineață, armoțiți de somn. Nu e amuzant cum cu cât dormi mai mult, cu atât de simți mai moleșit? Și totuși, senzația de îndepărtare a pâclei acelea de oboseală devastatoare, acumulată-n ultimele zile, este minunată.
Nu-i prima, nici a doua, nici a treia, ci a patra oară când mă aflu în Sighișoara, orașul meu preferat din România, în termeni de atmosferă. Clujul rămâne pe primul loc ca amestec de tot ce-mi trebuie.
După aventura de ieri, nu prea mai avem chef să testăm drumurile prin pădure din Colinele Transilvaniei spre Criș, Biertan și restul satelor, cu finalul în Mediaș. Hotărâm să petrecem o zi în Sighișoara și să luăm trenul de aici spre București.
Mâncăm micul dejun la Restaurantul Perla, care mi se pare excelent. Se-ntâmplă foarte rar să merg în asemenea locuri. Mă stânjenește situația în care cineva mă servește și nu-mi plac nici prețurile, nici fudulia care vine cu “a merge la restaurant”.
Mă atrage mult mai mult boschetăreala. Momentul în care mâncam, pe o bordură din Dubrovnik, o cutie de fasole roșie, pe care o împărțeam cu o pisică, mi s-a părut și l-am simțit de un milion de ori mai real, mai apropiat de felul meu.
Dar, în cazul ăsta e altfel. Locul este cochet, mâncarea minunată, iar prețurile decente. Mergem agale pe dealul către cetate, eu cu o părere de rău că nu vede și fata Biertanul, loc din care, în urmă cu doi ani, am văzut peisaje care m-au făcut să mă-ndrăgostesc iremediabil de Transilvania.
Evrika! Mi-a picat fisa, iar Giulia mă întreabă, uitându-se la fața mea zâmbăreață, ce s-a întâmplat?
- – De ce nu mergem noi până în Biertan acum și ne întoarcem seara?
- – Chiar! De ce nu ne-am gândit la asta?
Verificăm pe Maps. 30 de kilometri dus, 30 întors. DN14 este singura opțiune, oricât de mult ne displace. Ceasul arată ora 11, timp destul. Adunăm repede câteva chestii necesare și ne avântăm la drum, parcă zburând fără rucsacii mari și grei din spate. Ah, ce bine e să pedalezi iar cu spatele gol, fără niciun bagaj.
Avem norocul, poate din cauză că-i sâmbătă, ca DN-ul să fie aproape pustiu și, în unele situații, să mergem pe mijlocul drumului, între benzi, ca niște cuceritori, ca un Napoleon plecat să înfrângă Rusia. Dacă pentru micul monarh/împărat/dictator francez finalul nu a fost unul reușit, pentru noi totul a decurs bine.
Părăsind județul Mureș și intrând în județul Sibiu, am făcut și clasicele poze de bicicliști.
Din satul Șaros pe Târnave, facem stânga pe drumul județean 141B până în Biertan, unde găsim biserica fortificată închisă. Universul n-a ținut deloc cu noi când a venit vorba de orarul bisericilor, dar ne-am plimbat puțin pe dinăuntrul fortificației și ne-am mâncat înghețata obligatorie.
Drumul înapoi s-a soldat cu puțin chin către final, dar valea lungă de câțiva kilometri, care se întinde la intrarea în Sighișoara, dinspre Mediaș, ne-a ajutat iar să zburăm. Ne-am făcut aprovizionarea cu vin roșu și bere nefiltrată și ne-am mutat la hostel, unde ne-am relaxat pe terasa de afară, în sentimentul boem și liniștit pe care-l îndrăgesc, atât eu, cât și UNESCO, în Sighișoara.
E noapte și, stând la discuții, cu picioarele căzute într-o relaxare ca de moarte, tremurăm de frig și ne amețim cu guri de vin și bere.
Gândul de a ne trezi dimineață, la ora 7, ne provoacă puțină greață. Din cauza asta luăm decizia de a prinde un tren mai scump, pe la ora 14, așa având timp și de o plimbare matinală prin cetate.
Somn.
Cu bicicleta pe urmele sașilor din Ardeal, Episodul 3, este AICI.
