„Cina blestemată“, de Ismail Kadare. Cel mai cunoscut scriitor albanez și, totodată, un personaj controversat în vremea dictaturii lui Enver Hoxha.
A fost adesea acuzat de atacuri mascate la adresa regimului Hoxha, prin scrierile sale, însă opiniile sunt împărțite: dacă Ismail Kadare s-a conformat sistemului sau a fost un dizident. Autorul a afirmat că, în vremea lui Enver Hoxha, nimeni nu putea fi dizident în măsura lui Aleksandr Soljenițîn.
Kadare s-a apărat spunând că scrierile sale sunt în sine o formă de dizidență, dar, totodată, recunoaște că romanul „The Great Winter”, în care Enver Hoxha este un personaj pozitiv, a fost prețul pe care a trebuit să-l plătească pentru libertatea sa.
„The Great Winter” a apărut în 1977, la doi ani după ce a atacat autoritățile într-un poem satiric și a primit o intedicție la publicare de trei ani.
„Cina blestemată” este o poveste care conține atât istorie, cât și umor și fantastic. Orașul Gjirokastra este zguduit de retragerea trupelor naziste din Grecia, iar populația se întreabă ce se va întâmpla cu Albania.
Un colonel nazist este primit de doctorul Guarameto la cină, cei doi cunoscându-se din facultate. De aici se petrec o serie de evenimente ciudate, fantastice, care, spre final, aduc gustul stalinismului care avea să se pogoare peste Albania, sub semnătura și pumnul de fier al lui Enver Hoxha.
Mi s-a părut o carte slăbuță, plictisitoare. Poate este de vină și moștenirea culturală, pe care nu o am. Poate că albanezii văd și simt mai multe citind romanul ăsta.
Singura parte mai interesantă este când doctorul Guarameto cel mare și doctorul Guarameto cel mic sunt torturați de staliniști, care încearcă să afle ce au căutat naziștii în Gjirokastra. Torturile la care sunt supuși cei doi sunt detaliate în asemenea măsură încât, în unele momente, parcă te simți prins cu ei în subsolul unei clădiri de beton.
Și prea mult folclor pentru gustul meu. O singură chestie interesantă am descoperit: setul de legi Kanun, din Albania, după care populația s-a ghidat mult timp, cu excepția vremurilor lui Enver Hoxha. După căderea acestuia, Kanun a căpătat iar importanță. O parte importantă din Kanun este vrajba de sânge – dacă cineva dintr-o familie este ucis, rudele victimei caută să se răzbune pe familia ucigașului.
Vrajba de sânge se stinge abia când toți bărbații din ambele familii au fost uciși. Unele dușmănii dintre familii au durat chiar și decenii. Astfel că un bărbat care nu avea nicio legătură cu un act criminal comis înainte ca el să se nască avea “datoria” să caute răzbunare.
Un fel de „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Și după ce am experimentat Albania pe propria piele, n-aș putea zice că e o societate departe de astfel de practici. Par exact genul de oameni care să se ghideze după vechea zicală biblică.
Totodată, să nu le fac o nedreptate albanezilor. Onoarea și ospitalitatea le sunt la fel de importante ca vrajba de sânge, așa cum e cazul în multe țări din Balcani și Europa de Est. Doar că ideea de onoare duce adesea la vrajbă de sânge, depinzând unde îți pui onoarea și care-i ideea ta distorsionată despre onoare.