„Parfumul“, de Patrick Suskind. O carte absolut neașteptat de bună, pornită de la un personaj precum Jean Baptiste Grenouille, copilul care nu are niciun miros propriu și care devine un maestru al parfumurilor.
Pe cât de stranie este cartea, pe atât de atipic este autorul ei. Suskind trăiește izolat, în apropiere de Munchen, nu se lasă fotografiat și nu acordă niciodată interviuri.
„Teza era că viața nu se poate dezvolta decât la o anumită depărtare de țărână, fiindcă pământul în sine ar emana în permanență un gaz de putrefacție, un fluidum letal care slăbește forțele vieții și duce, mai devreme sau mai târziu, la pieire.
De aceea jinduiesc toate ființele să se depărteze prin creștere de pământ, avântându-se spre înălțimi și nu spre adânc; de aceea își poartă toate cele mai prețioase părți către cer; grâul-spicul; floarea-corola; omul-capul; și tot de aceea, când bătrânețea le încovoaie și le zgârcește din nou spre pământ, cad toate pradă gazului letal – ceea ce devin chiar și ele prin descompunere după moarte.”
Pe decursul acțiunii, care te ține lipit de scaun, personajul principal, Grenouille, descoperă nu doar o serie de mirosuri transformate în parfumuri unice, ci și unul care are puterea de a manipula oamenii.
Ce va face Grenouille, un neadaptat și un ostracizat al societății, cu toată această nouă putere? Pentru a afla răspunsul, tot ce trebuie să faceți este să citiți cartea. Nu veți regreta.
Cartea „Parfumul” a fost ecranizată în 2006.
