„Noaptea plec, noaptea mă-ntorc“, de Florin Lăzărescu. Coincidența face să fi citit prima carte de Florin Lăzărescu în urmă cu vreo două săptămâni, „Lampa cu căciulă”, și să mi se pară teribil de proastă. Nu știu de ce continui să cumpăr cărți de autori care nu mi-au plăcut, dar uneori e cu noroc.
„Noaptea plec, noaptea mă-ntorc” e un titlu care mi-a rămas în cap de prima dată când l-am citit pe undeva acum mult timp. E pur simplu perfect, destul de sugestiv pentru conținut, o formulă cu care mulți putem empatiza, chiar dacă nu facem aceleași munci. Probabil că mi-a rămas în minte titlul și din cauză că era o vorbă destul de des întâlnită când eram copil, nu știu cât de mult se mai folosește acum.
„- Simt și eu câteodată ca femeia aia: că nu mai pricep nimic din ce se întâmplă azi pe lumea noastră. Și m-apucă un fel de amărală”. – cu această linie de dialog a personajului principal Pavel, un muncitor în construcții aproape de pensionare, putem empatiza mulți dintre cei noi, ori cel puțin aceia care încearcă să rămână într-un fel de echilibru într-o lume tot mai polarizată.
Pe scurt, căci și cartea e scurtă și cu mult dialog, se citește în vreo două ore, „Noaptea plec, noaptea mă-ntorc” e povestea unui muncitor în construcții care face naveta la București și care, în afară de sărăcia pe care ți-o dă o viață de muncă prost plătită, se lovește de tot felul de lucruri pe care nu le mai înțelege, de la a avea un telefon mobil la ce muncesc ăia pe calculator și așa mai departe. Este în același timp povestea unei generații care n-a putut ține pasul cu schimbările mult prea bruște și în cascadă de după Revoluție.
Cred că și cu asta putem empatiza, că și unii dintre noi se simt depășiți de unele lucruri care se întâmplă în lumea de astăzi, chiar dacă suntem mai tineri decât fictivul Pavel și avem șansa de a lucra în domenii mai deschise la schimbare.
Nu sunt foarte multe de spus în privința acțiunii, e un roman de astmosferă și cred că reușește să-și atingă scopul și să te facă să te gândești la toți acei oameni rămași în urmă, în unele cazuri fără voia lor. Eu oricum am o slăbiciune pentru cărțile cu temă socială, așa că m-a atins unde trebuie.
De menționat e că în carte e cuprinsă o singură zi din viața muncitorului/navetistului Pavel, lucru care m-a dus cu gândul la „O zi din viața lui Ivan Denisovici”. Bineînțeles că diferența de temă nu poate fi ignorată, însă metoda este aceeași: prezentarea unei singure zi din viața unei persoane cu toate nimicurile, banalitățile și rutina ei. Căci nu-i așa? Mai nimeni nu are parte de întâmplări ieșite din comun în fiecare zi sau chiar și ocazional?
„Noaptea plec, noaptea mă-ntorc” e o carte bună a literaturii române contemporane și mă bucur că experiența cu „Lampa cu căciulă” nu m-a făcut să nu mai cumpăr cărți de Florin Lăzărescu, ba chiar acum sunt dispus să mai încerc și altele dintre scrierile sale.
