„Cartierul Tortilla“, de John Steinbeck. Ah, John Steinbeck! Bun oricând ai avut parte de câteva cărți mediocre la rând și ai nevoie de ceva care oferă o probabilitate ridicată de a fi minunat. Este și cazul romanului „Cartierul Tortilla“, a cărui acțiune, ca în majoritatea cărților lui Steinbeck, se petrece în California, acea Californie de dinainte de „techies” și Silicon Valley.
„Cartierul Tortilla” e mai mult un roman de atmosferă, prezentând aventurile unui grup de „paisanos” (țărani relativ urbanizați) din Monterey, care se ocupă cu cerșeala pentru a-și duce zilele într-o molcomă și minimalistă împlinire. Pe scurt, aventurile unor pierde-vară, dar fără conotațiile negative ale termenului. Danny și amicii săi sunt niște personaje inofensive care-și asumă stilul de viață și care se mențin la o margine a societății, lipsiți de grijile materialiste ale concetățenilor.
Scrisă cu haz, aproape că nu am putut să nu râd la fiecare capitol, văzând cum încă un vagabond se aciuează în casa lui Danny și devine parte a grupului. Libertatea neconvențională a acestor paisanos nu este lipsită de merite umaniste, Steinbeck având grijă să-i împodobească și cu calități morale precum empatia și sacrificiul de sine. Culoarea romanului vine și din tentele rurale spaniole ale poveștii, atât prin limbaj, cât și prin unele dintre numele personajelor, afișând ceva ce parcă nu ar fi pe deplin Statele Unite.
N-ar mai fi foarte multe de spus despre „Cartierul Tortilla“. Nu este o carte din care să înveți vreo mare lecție, cum este cazul cu „Fructele mâniei”, nici una cu pretenții, însă una pe care talentul de scriitor al lui Steinbeck o transformă într-o lectură minunată. Atmosfera e lucrul care atrage, cadrul creat, cât și personajele teribil de umane și ușor de îndrăgit, compătimit și de râs pe seama lor.
„Cartierul Tortilla” a fost ecranizată în 1942.
