„Torturați-l pe artist“, de Joey Goebel. Devenită imediat ce am terminat-o de citit una dintre cărțile mele preferate.
Autorul a mers pe vechea idee, atât de adevărată, potrivit căreia arta nu vine niciodată din fericire, ci mai degrabă creația se naște din nefericire, disperare și frustrare. Arta are nevoie de rădăcini mai adânci decât cele ale fericirii pentru a prinde formă.
Și, de la ideea asta, Joey Goebel a creat o întreagă poveste minunată.
Vincent Spinetti este un copil cu o istorie tristă. Fiul unei prostituate, cu un tată necunoscut și predispus la tot felul de boli, este descoperit de un impresar și dus la academia Noua Renaștere, unde se încearcă reînvierea adevăratei arte, pierdută în jegul showbiz-ului.
Copilul demonstrează un potențial creativ magnific, dar cheia este nefericirea. Artistul trebuie torturat pentru a crea în continuare. Astfel, impresarul său îl sabotează cu fiecare ocazie.
Vincent descoperă un dram de fericire când întâlnește dragostea sau când își face un bun prieten, dar impresarul intervine și, prin diverse uneltiri, rupe legăturile. Mai mult, ajunge să-i ucidă câinele, să-l convingă că are tot felul de boli și apoi îl împinge în patima alcoolului.
Impresarul este convins că, de fapt, contribuie la nașterea artei. Că suferința și mizeria pe care i-o provoacă lui Vincent au un rod frumos, pe când o viață fericită ar fi doar una banală.
„Torturați-l pe artist” mi s-a părut o lucrare de geniu, în care eu însumi mi-am regăsit multe dintre gânduri și concepte de viață.
