„Castele de carton“, de Almudena Grandes. Am citit cartea asta pe când eram în Polonia și unul dintre propriile castele de carton era nimicit, deci în contexul ideal.
Cartea autoarei spaniole spune povestea a trei colegi de facultate: o fată, Maria Jose, și doi băieți, Jaime și Marcos. Cu timpul, între ei se așterne o relație mai puțin obișnuită: un menage-a-trois, în care Maria Jose se simte iubita amândurora, deși Jaime o consideră doar a lui. Marcos, din cauză că nu poate menține o erecție atunci când este în pat, participă la sesiunile de sex doar ca voyeur.
Toți trei studenți la pictură, unul urmează să devină un adevărat Picasso. Revenund la relația lor neconvențională, așa cum am putea intui și în viața reală, e greu ca un lucru atât de complex, care implică trei! oameni, să se desfășoare fără nicio problemă.
Jaime și-o dorește pe Maria Jose doar pentru el, în timp ce ea e mulțumită să-i aibă pe ambii. Totul se sfârșește, în cuvintele ei, din „prea multă dragoste”. Castelele de carton se prăbușesc.
Deși este o carte care are sexul drept una dintre temele centrale, nu este o carte despre sex. Almudena Grandes a scris „Castele de carton” ca pe o poveste de dragoste, dragoste care se varsă și se amestecă între așternuturi.
Este un roman de dragoste și, totodată, unul erotic. Poate cel mai bun roman erotic pe care l-am citit vreodată. Mi-a fost extrem de greu să îl las din mână până nu l-am terminat.
Recomand cu toată căldura. PS: „Castele de carton” a fost ecranizată în 2009.
