Cu bicicleta pe urmele lipovenilor din Nordul Dobrogei. Episodul 2

Mă ridic amorțit, cu valuri de nisip în sacul de dormit. Vântul s-a potolit peste noapte, dar nu înainte de a naște dune deșertice în culcușul meu din spatele bărcii abandonate pe plajă.

Mă uit la ceas. Aproape șase dimineața. Deci am dormit aproape 12 ore. E bun! Fix la timp pentru a prinde răsăritul. Rulez o țigară, beau ultima gură de apă pe care o mai am și aștept.

Norii își pierd proeminența violetă sub auriul strălucitor al soarelui. Secundă după secundă, lumina pătrunde tot mai adânc prin nori și se răzbate în luciul apei.

fhd0116

Am văzut, ca oricine, răsărituri superbe de-a lungul anilor. Dar ăsta de acum, cu plaja pustie, cu bicicleta alături și cu două bărci uitate-n nisip… E un mix cu totul altfel, care naște unicitate.

Sunt complet absorbit. Mai că-mi vine să plâng de cât de frumos e totul.

Și se face cald și fac prima baie a zilei. Un nene apare de nicăieri și zice că m-a văzut, noaptea trecută, dormind. Mmmm, deloc dubios.

  • – Am mai trecut, din când în când, să mă asigur că e totul bine. Eu sunt paznic pe aici. Nu te-am trezit, dar mă gândeam să nu-ți fure cineva ceva.
  • – Totul e bine, merci!

Asta după ce m-a abordat cu apelativul “BO$$”. Aaaaaaaaaaa! S-a cărat și la fel am făcut și eu, ținând cont că stomacul îmi amintea că nu a mai îngurgitat nimic de ieri. M-am oprit în sat, la o cârciumă, unde a trebuit să mă mulțumesc cu o pizza greoaie, în loc de o ciorbă de legume.

fhd0104

fhd0110

Ajuns în Vadu, îmi fac o poză cu semnul de bun venit. Amuzant, nu? Căci nu-mi plac de nicio culoare pozele regizate, însă mi-am zis că prima vizită în Vadu merită consemnată astfel.

Și bine-am făcut, căci de la terasa din apropiere m-a văzut Seleș, care, eu urcat pe bicicletă și pornit către plajă, a strigat după mine. Așa am ajuns să stăm la o apă și o discuție, într-o întâlnire complet accidentală, deși în București nu ne-am mai intersectat de cel puțin un an.

fhd0120

Și am purces către plaja Vadu. Ciudat cum am ajuns ani de-a rândul la Corbu, dar niciodată la Vadu. Ei bine, acum urmează să văd ce e și cu locul ăsta.

Însă, nu înainte de a mă lupta cu ultima porțiune de drum, care e nisiposă și pe care iau și prima trântă. E-n regulă. Deși mi-a intrat ghidonul în stomac, după ce roata din spate a derapat, am apucat să pun mâinile în față și să amortizez căderea. Mă cam doare o încheietură, dar călătorului îi stă bine cu imprevizibilul.

Pedalez, pedalez, pedalez și ajung pe plaja de la Vadu. O pustietate mirifică. Câteva corturi cu o distanță apreciabilă între ele și rulote parcate de-a lungul falezei. E o altfel de mare aici. Aici e boemitatea pe care Vama Veche și-o arogă cu ipocrizie.

fhd0123

Opresc. Marea dezbrăcare și aruncatul în valuri. Aaaaa, ce bine merge o baie după drumul chinuitor din Corbu și până aici. Cu apa sărată picurând, mă așez pe plajă, scot ukuleaua și mă relaxez cu niște note calde.

De nicăieri, apare un personaj rupt din mitologia marină. De cum m-am uitat la el, mi-a venit în minte pescarul Santiago, protagonistul lui Hemingway din “Bătrânul și marea”.

  • – Ce faci? Vrei și tu?, mă-ntreabă, cu joint-ul prins între arătător și mijlociu.
  • – Nu, merci. Mai am de pedalat și nu cred că ar fi o idee bună acum.

Și ne punem pe vorbă. Și-mi zice că-l cheamă Ionuț și e pescar aici. Pare a avea pe la 40 de ani, dar soarele care-l arde în largul mării îi dă o nuanță de bătrânețe pescărească. Are câteva tatuaje pe brațe și piept.

Zice că lumea a stricat ce era frumos la Corbu. Că oamenii mereu strică, oriunde se duc. Dar că la Vadu e încă bine. Fusese acolo un restaurant de fițe, Vadu Pescarilor, care a explodat. La fel ca multe alte inițiative bănești de prin Delta Dunării sau de prin împrejurimi.

fhd0115

fhd0118

Ne luăm la revedere și plec către Cetatea Histria. Mă cam grăbesc puțin pentru că, azi, aș cam vrea să mă cazez undeva. Simt nevoia de un pat pentru noaptea asta, dar, recunosc că vreau și să am unde vedea finala Campionatului European dintre Franța și Portugalia.

Deci, pedalez cu spor și în viteză, ora fiind cam târzie. Ce mă mai chinuie dealurile. Crezusem că Dobrogea e în mare parte plată, dar sunt destule dealuri pe care, uneori, le iau la picior, complet extenuat și mort de cald. Partea bună e că, după fiecare deal urâcios, urmează o vale minunată.

Ajung în satul Istria și caut o cazare, convins că trebuie să existe vreuna, ținând cont de apropierea de cetatea Histria. Ghinion, nu e.

Copiii de prin sate strigă “Bonjoooooour” și întind mâinile la mine. Bat palma cu ei din mers și nu le zic nimic, ca să nu le stric bucuria de a fi văzut un franțuz exotic pe drumurile patriei românești.

Nu-i prima oară. Pe când hălăduiam prin satele din Munții Apuseni, în 2014, la picior, copiii din zonă tot în franceză strigau după mine.


La sfatul unor localnici, mă-ndrept către Sinoe, următorul sat, unde dau de Pensiunea Grindul Lupilor. Pare scumpă, dar e mai mult decât decentă. Mai ales că e duminică seară și, după spusele gazdelor, toți turiștii au plecat. Așa că sunt doar eu și liniștea mea mult iubită, fumând o țigară cu ochii la piscină.

Am avut parte și de un incident în Sinoe. M-am dus la magazin să cumpăr una-alta și un fraier a început să se dea rotund la mine. I-am zis să-și vadă de treabă, dar n-am avut cu cine discuta. L-am avertizat că-l crestez, dar fraierul a tot comentat, verde de furie. L-am avertizat iar că bag cuțitul în el până dau de roșu, dar nimic.

Na bine! L-am luat cu forța după mine, l-am dus la pensiune și-am băgat cuțitul în el! Mama lui de fraier! A fost delicios, iar cele două femei drăguțe de la pensiune mi-au făcut onoarea de a mă ajuta să-l dau gata.

13606758_10206905050851111_9183021965450457839_n

Pe ziua următoare plănuiesc să las rucsacul diavolesc la pensiune și să mă-ntorc din drum către Cetatea Histria, apoi să-l culeg și să-l pun la loc în spate și să continui drumul către Tulcea. Sunt sigur că, fără rucsacul din spate, o să zbor pe două roți, chit că înseamnă un plus de 35 de kilometri (din Sinoe până la Cetatea Histria și înapoi).

Cu bicicleta pe urmele lipovenilor din Nordul Dobrogei. Episodul 1 este AICI.

2 Comments

  1. Delicios, m-a prins, m-a tinut, m-a incantat!
    Am ajuns la Vadu si eu, vara asta, pentru prima data, si multe zile, dupa ce-am plecat ma trezeam dimineata si vedeam din patul meu marea, simteam linistea pustietatii si razele incalzindu-ma!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *