Călătoria asta s-a născut dintr-o discuție la bere. Inițial, trebuia să plec la Brașov, în weekend, dar nu a mai fost să fie…
Așa că am început să croșetez noi planuri și am stabilit, cu Cristi, să mergem la mare cu bicicletele. N-am mai rezistat până vineri. Miercuri, la bere, am hotărât să plecăm de joi. Fugit acasă, făcut bagajele, dormit două ore.
Am încărcat bicicletele în tren și am mers până în Mangalia. În orice tren Regio (Personal), indiferent dacă are sau nu vagon special, poți lua bicicleta cu tine, dacă plătești un bilet de cinci lei. Am ajuns în Constanța și, cum mai aveam o oră și jumătate până venea legătura spre Mangalia, am pedalat până pe faleză și am făcut prima baie a excursiei.
Am prins legătura spre Mangalia, am urcat bicicletele, am stat de vorbă cu nașul și cu un localnic din Tuzla și am coborât cu chef de pedală. Am parcurs imediat cei 10-11 kilometri până în Vama Veche, unde ne-am întins la o bere și la o baie. Era joi. Stațiunea asta e drăguță când e goală. Doar atunci are farmec și muzica de la Stuf e minunată.
După ce ne-am uscat cât de cât, am trecut vama repejor și ne-am trezit într-o Bulgarie pustie, așa cum m-a obișnuit de fiecare dată când am vizitat-o. Drumul spre mare prin România și apoi prin Bulgaria a fost inundat de maci, zeci de mii. Nu țin minte să mai fi văzut vreodată atât de mulți, peste tot.
La vecinii bulgari am dat de niște drumuri pustii, perfect pentru biciclit. Practic, niște piste de biciclete imense, străjuite de arbori și maci. Cu soarele deasupra. Am mai făcut niște kilometri și am ajuns în camping-ul dinainte de intrarea în Durankulak. Fix înainte de intrare, se face un drum semnalizat la stânga, iar de acolo mai sunt patru kilometri până în camping.
Restaurantul de la camping avea in față, pe marginea dealului, o băncuță cu vedere spre nesfârșitul mării. Idilic.
Tariful pe noapte pentru campat este de 7 Leva pe noapte, ceea ce ni s-a părut cam mult pentru Bulgaria, dar n-am avut de ales.
A doua zi, vineri dimineața, am plecat să descoperim noi locuri pe coasta Mării Negre. Pe lângă Durankulak am dat de un drum mărginaș, unde am trăit unele dintre cele mai mișto cinci minute din viața mea. Un drum din plăci de beton, la vale, cu vegetație care te pleznea peste față, în viteză, dacă nu te aplecai peste ghidon.
E tare când nu ai un program și o destinație exactă. Vezi un drum și spui hai să vedem ce e acolo. Drumul s-a terminat într-o poartă strânsă cu lacăt, dar a meritat.
Am vrut să ajungem la Shabla, dar nu prea am fost în stare. A fost ziua în care Bulgaria a început să ne pună dealuri în față, dar și ziua din care vântul ne-a bătut doar și doar din față, nici gând să ne dea un mic impuls din spate. Iar vântul din față pe bicicletă e ca…nu-mi vine nicio comparație. Atât de puternic încât la vale aproape stăteam pe loc.
Așa că am cotit-o spre Krapets, după un indicator, pe un drum genial, cum erau și în România pe vremuri, până să taie copacii, fără să știm ce se află acolo. Am descoperit un oraș pescăresc micuț, unde, ca în multe locuri din Bulgaria, erau panouri și anunțuri inclusiv în limba română.
Cu greu și cu mare lene, ne-am întors în camping. Chiar și la întoarcere, vântul tot din față ne-a bătut. De-al naibii. Vinerea s-a lăsat cu peste 40 de kilometri de pedalat. Ne-am luat mâncare de la magazin și n-am mai frecventat restaurantul camping-ului, după ce ni s-a părut că am lăsat cam mulți bani acolo.
Locul e destul de izolat, nici bulgarii nu prea știu de el și are niște prețuri mai piperate. Cum eu oricum sunt pe buget restrâns în pregătire pentru alte călătorii, am zis că-i mai bine așa. Și nici n-am mai dat peste femeia de la camping, pentru a-i plăti a doua noapte. Așa că, până la urmă, am plătit doar 7 Leva de om pentru două nopți. Un preț mult mai corect. Nici ei nu și-au prea bătut capul cu noi, cred că nici n-au realizat că am mai stat o noapte.
Sâmbătă dimineață am întins-o spre România. Cu vântul în față, pulpele blocate și amorțite. Nu am făcut febră zilele astea, dar mi-am simțit, după fiecare zi, picioarele tot mai grele și curul tot mai dureros. (insert laughing smile).
Am trecut vama și ne-am oprit la o baie, în Vama Veche. Era mai aglomerat, fiind sâmbătă, dar, totuși, nu foarte. Așa că, în momentul în care ne-a lovit lenea, am zis să rămânem o noapte. După ceva căutări, am reușit să găsim un camping foarte ok, La Meduza. 15 lei de om pe noapte, dușuri cu apă fierbinte, bude foarte curate. Departe de gălăgie, aproape de magazine. Prize. Excelent!
Apoi, m-am pulverizat complet. M-am prăbușit cu bicicleta de câteva ori, în drumul spre cort. Pe care, de altfel, nu prea mi-l amintesc. Am zis să dorm vreo jumătate de oră, era opt seara. M-am trezit la trei dimineața, am băut apă și m-am culcat la loc. Cristi i-a speriat pe angajații unui magazin.
La trei dimineața, fresh după un somn de șapte ore și treaz, s-a dus la magazin să-și ia o sana. Cică făcuse ditai ochii vânzătorul și l-a întrebat “doar atât?”. Probabil că în Vamă ești excentric dacă ești treaz la trei dimineața și îți iei o sana, nu o sticlă de vodcă.
Duminică dimineață, încă destul de distrus, am întins-o spre Costinești. Drumul a fost îngrozitor, o grămadă de dealuri, vântul adesea bătând din față și o grămadă de șoferi care șuierau cu 70-80-90 la oră la centimetri de mine. Majoritatea ne depășeau la distanță, dar se mai găsea câte un țăran să bage spaima-n tine.
După +30 de kilometri, pe care i-am simțit dublu, am căutat un loc în Costinești să punem cortul. Am fost îndrumați către o casă verde, dar proprietara nu era acasă. În timp ce stăteam la poartă, căutând soluții, apare de pe stradă o babă în capot, cu un turban pe cap, în papuci și cu o privire destul de dezaxată.
– Mamă, ajutați-mă, a intrat cineva în casă peste mine și nu mai vrea să plece.
M-a cam blocat. O întrebăm de poliție, zice că nu are putere să meargă până acolo. Cristi sună la 112, explică situația, se întrerupe convorbirea, nu se întâmplă nimic. După o vreme, ne întreabă ce căutăm acolo.
– Păi, să punem și noi cortul în curte. După ce aude ce vrem, vine cu o propunere absolut genială.
– Dar ce? La mine nu puteți să puneți cortul în curte?
A doua oară când m-am blocat.
– Dar n-ați zis că aveți hoțul în casă? Cum să punem noi cortul la dumneavoastră?, o întreabă Cristi, abținându-se să nu izbucnească în râs.
– Păi ce are? Hoțul cu camera lui, nu auzi că nu iese de acolo, și voi cu cortul vostru. Ce treabă aveți unii cu alții?, a venit răspunsul perfect al babei.
Nu știam dacă să mor de râs sau să fiu blocat de penibilul situației. Ne-am cărat puțin mai încolo și am zis să evaluăm situația, unde stăm în Costinești. Și cum se întâmplă de obicei, soluția a apărut când nu mă așteptam.
Am traversat strada să arunc ceva la coș, iar pe poarta de lângă scria “Locuri de campare”. Perfect! Mulțumesc, karma!
10 lei de om pe seară. Excelent! Omu’ era de origine din Cluj-Napoca și avea cazări inclusiv la camere. Ne-a dat două saltele de 2 pe 2 pe care să le băgăm în cort și am dormit ca în pat. Nu erau tocmai cele mai curate saltele, dar aia e, așa dezvolți anticorpi.
Duminică pe seară ne-am plimbat prin Costinești. Am revizitat White Horse-ul, pustiu. Mai erau zece zile până la deschidere. Ce ciudat mi-a fost să-l văd așa, gol. N-avea niciun farmec. Prăjeală pe ponton și în Golful Francez, stele care sunt avioane și apă care te mișcă în sens invers.
Luni dimineață am plecat să pedalăm prin zonă. Am luat-o întâi spre Halta Pescăruș, îmi era dor să revizitez locul ăsta. Ce am realizat abia după este că făcusem pană pe spate. Auzisem un zgomot ciudat, dar n-am băgat de seamă.
Ce e de făcut acum? Pompa, camera și toate cele erau la cort, la vreo cinci kilometri distanță. Am dat de angajații unui complex, care ne-au ajutat cu o pompă și ne-au zis că e o vulcanizare în Jupiter. De aici am fost ca la motocross, cursă contracronometru să ajung în Jupiter înainte de a mi se dezumfla roata.
Din fericire, am ajuns cu bine în Jupiter. La vulcanizare am dat de un nea’, care a zis că el nu se bagă să-mi dea jos roata, că s-a mai certat cu bicicliști. Să o dau eu jos, iar el rezolvă pana. Pana meaaaaaaaaaaaa!
Dat roata jos, rezolvat pana, plătit și apoi explorat toate stațiunile din zonă. Neptun, Olimp, Saturn, Jupiter, Cap Aurora, etc. Destul de triste și rămase în anii din urmă.
Marți dimineață am luat-o cu bicicleta spre Constanța. +30 de kilometri. Ne-am oprit prin Eforie și, într-un final, am ajuns și în Constanța. Destul de aiurea drumul, mai ales intrarea în oraș. Am savurat finalul excursiei cu o bere pe plajă, fără baie. Se pregătea de ploaie, după ce avusesem parte de șase zile de soare arzător.
Luat trenul din Constanța, plin de cocalari, ascultând cele mai cele manele hituri pentru dușmanii mei. Se știe!
Ajuns în București la șapte seara, spălat vreo două ore. Apoi m-am pus, ca omul, să văd finala Champions League pe YouTube. N-am putut să nu aflu, între timp, scorul, dar atât. Așa că am văzut-o ceva zile mai târziu ca restul planetei.
