Am reușit să văd și țara fraților de peste Prut. Chiar de Ziua României, pe 1 decembrie.
M-am îmbarcat într-un autocar alături de mulți oameni mișto și am plecat la drum, cu prima oprire în Brăila. Să fi fost din cauza ninsorii transformate în moloz, să fi fost altceva, dar mi s-a părut un oraș groaznic. Nu o să mai trec pe acolo.
După ce am trecut o vamă grea, cum ar spune cei de la Gândul Mâței, cu bagaje băgate la scanner și pierdut o grămadă de timp, am intrat în Republica Moldova, pe niște drumuri groaznice. De altfel, nu e de uitat momentul în care la vamă am oprit pe o linie de tren, iar trenul se apropia de noi.
Dar e bine, s-a oprit la timp sau noi am plecat din calea lui. Nu sunt sigur. Drumurile din Basarabia sunt cam jumătate dezastru, jumătate și mai dezastru. Atmosferă gri în aer. Am oprit la Comrat, capitala Găgăuziei, pentru o pauză și un pahar de vin.
După ce ne-am delectat gâtlejurile cu un vin vechi de opt ani, pe care am dat o sumă infimă, am dat drumul și la deja obișnuitul autocar party. De precizat că întâi ne-am încălzit cu o sticlă de coniac Legenda Moldovei, că tot umblă vorba că basarabenii sunt as la făcut de băut.
Apoi am descoperit că, în mod neașteptat, Chișinăul nu este un oraș chiar atât de ieftin, în afară de țigări, pe care am dat echivalentul a trei lei românești per pachet. După ce ne-am cazat la hostel, ne-am strâns la un restaurant care ne-a chinuit vreo două ore până ne-a adus mâncarea.
Între timp s-a făcut 12 noaptea și a venit ziua de 30 noiembrie, astfel că oamenii s-au ridicat în picioare și mi-au cântat La Mulți Ani. M-am simțit stânjenit de atâta atenție, însă momentul a fost unul foarte drăguț.
Basarabenii sunt foarte ciudați. Ne-am dus într-un bar, Albion, unde era pustiu, dar câțiva am început să dansăm. Ni s-a zis că nu avem voie să dansăm în respectivul loc, ci câțiva metri mai încolo. Păi succes mai departe cu afacerea ta.
Am plecat în Tipografia 5. Aici am dat de bumți-bumți. Clar nu stilul meu de muzică, dar decât să stau trist și să mă plictisesc, prefer să profit cât se poate de orice situație. Așă că am dansat cu toții. Am renunțat să mai merg în Tiraspol și nu sunt mândru de asta.
La un moment dat mi-am dat seama că nu mai eram în stare să mă trezesc devreme a doua zi, așa că nu aveam cum să mai fac și asta. Am dormit îmbrăcat și m-am trezit pe 30 noiembrie la amiază.
Am plecat să mâncăm undeva și, pe drum, am fost foarte atent în jurul meu. Era ziua alegerilor parlamentare, basarabenii își alegeau direcția: Europa sau Rusia. Însă a fost dezamăgitor. Nimic nu trăda că era zi de alegeri, în afară de tensiunea din aer și de oameni. De oamenii pe ale căror chipuri se vedea că ceva îi apasă.
Nimeni nu zâmbea, nimeni nu râdea. Toți mergeau grăbit, toți erau îmbrăcați în culori întunecate. Parcă mergeam printre niște roboți, nu printre oameni. La un moment dat, în timp ce mergeam și râdeam alături de o prietenă, un rus trece pe lângă noi, râde forțat la noi, merge mai în față cu un pas de gorilă culturistă din Vaslui, și își lovește palma stângă cu pumnul drept, în timp ce mai arunca câte o privire în spate, către noi.
Ăsta a fost un moment ciudat. Pe stradă zăream din când în când câte un securist, care ne privea atent și ne urmărea din ochi. Presupun că ieșeam în evidență. Nu mi-au plăcut basarabenii de pe străzi, nu mi-a plăcut atmosfera, dar a fost interesant să o simt. A fost altceva. E oarecum exotic să auzi atâta rusă în jurul tău, să vezi peste tot scris în chirilic.
Când spun unii că Republica Moldova este granița între Europa și Rusia, îți sună a vorbe goale. Dar așa este. Este locul unde cele două forțe se lovesc cap în cap și au fiecare sfere de influență. Și aici le simți pe ambele.
Nici măcar chelnerițele nu știau să zâmbească, ori să aibă orice expresie facială. În afară de cele de la La Plăcinte, ele erau absolut fantastice. Pe seară am aflat că ar fi câștigat comuniștii, păcat. Însă, a doua zi am aflat că, de fapt, europenii au câștigat. Bravo, Basarabia!
Două basarabence ne-au dus într-un loc tare frumos și interesant. Singura problemă a fost că era genul de loc unde să vii să te relaxezi, la un ceai, la o discuție despre stele și nemurire. Noi eram 40 de inși puși pe distracție, iar acolo nu vindeau alcool.
Am stat o vreme aici și am plecat spre Tipografia 5. A ieșit un haos total, dar un haos bun. Am petrecut acolo într-un mod în care nu știu dacă s-a mai văzut în Chișinău. Stilul nostru de petrecere. Bumți-bumți iar, dar a fost okay.
Petrecerea a fost atât de haotică încât barmanul și DJ-ul, care a stat peste program și a băgat Subcarpați pentru noi, au venit să continuăm petrecerea în altă parte.
Următoarea zi ne-am oprit și la Cricova, la galeriile de vin. Dar nu dormisem deloc în seara dinainte, și doar câteva ore cu două nopți în urmă, așa că am preferat să dorm o oră pe masă. Am fost atât de epuizat încât, la un moment dat, nu mai puteam să urmăresc ce spune cineva.
După două zile de dormit aproape non-stop, tot nu simt că mi-am revenit complet. Din cauza epuizării totale, am renunțat și la Odessa. Chiar nu mă simțeam în stare să mai merg acolo. S-au cam dus naibii planurile mele din cauza petrecerilor. A fost distractiv, dar parcă nu ce trebuie.
Citeam, în urmă cu vreo două săptămâni, o postare pe blogul cuiva, care scria despre practica basarabencelor de a se căsători cu străini. Mai zicea de faptul că bărbații basarabeni sunt cam praf, pe scurt.
Confirm, basarabencele sunt femei extrem de frumoase, iar bărbații chiar n-au niciun haz, mulți dintre ei având fața aia de brută moscovită. Nici la capitolul comportament nu par foarte cunoscători. Aș folosi un termen rus ca să descriu felul în care i-am perceput eu pe bărbații basarabeni: mojici.
Călătoria asta nu a fost o călătorie, ci o mare petrecere. Și a fost super distractiv, dar ceva mă deranjează. Cred că anul viitor o să fac mai multe călătorii de unul singur sau cu maximum un prieten sau doi.
Astea au fost călătoriile care mi-au plăcut cel mai mult. Când nu am depins de nimeni, când nu m-au interesat petrecerile, ci doar să ajung să văd cât mai multe locuri. Când eram doar eu cu mine și drumul din față.
Ne-am întors într-un București asaltat de viscol. Când l-am lăsat în urmă, nu era nici urmă de zăpadă. Am ajuns într-un peisaj complet schimbat și cu autocarul mergând o bună bucată din drum în spatele unei autoutilitare, pe un drum național, care ghida traficul pe viscol. Ce-ar mai fi fost să rămânem blocați în vestitele zăpezi buzoiene?
Mă așteptam să văd istoria luând naștere în Chișinău. Dar și asta a fost dezamăgitor. Ziua alegerilor a părut a fi ca orice altă zi. Nimic special. Anestezie totală și chipuri drepte.
Basarabia, zâmbește că ești în viață!
Later edit: Să nu fiu cârcotaș, am cunoscut și oameni frumoși. Deschiși, care zâmbeau și care au împărțit băutură și alte lucruri cu noi. Dar și un taximetrist care ne-a țepuit și ne-a luat de patru ori cât era cursa.
Per total, au fost și lucruri care mi-au plăcut. Per total, nu regret că am fost. Mi-am făcut o părere la fața locului, am cunoscut și acest colț de lume.