“Lord have mercy on my rough and rowdy ways”
Și uite că s-a făcut și vremea pentru Marea Aventură Apuseană. De capul meu, de unul singur. Varianta mea pentru The Great Alaskan Adventure a lui Christopher McCandless. Nu se compară, deocamdată, dar pentru început va trebui să fie suficient. Visele pentru Islanda și Insulele Feroe rămân în picioare.
Am 17 zile la dispoziție. Primele trei le voi petrecere cu oamenii veseli în Țara Hațegului. Castelul Huniazilor l-am văzut deja, dar aștept cu mare interes Cheile Baniței, Tunelul iubirii de la Caransebeș și multe alte locuri pe care le vom vizita.
Am hotărât că trebuie să-mi măsor forțele măcar o dată în viață. “…the sea’s only gifts are harsh blows and, occasionally, the chance to feel strong. Now, I don’t know much about the sea, but I do know that that’s the way it is here. And I also know how important it is in life not necessarily to be strong but to feel strong, to measure yourself at least once, to find yourself at least once in the most ancient of human conditions, facing blind, deaf stone alone, with nothing to help you but your own hands and your own head…”
Primo Levi, cu vorbele astea, îmi influențează mult starea. Și Thoreau, cu transcendentalismul lui minunat. Și Tolstoi cu visul meu de viață: “I have lived through much, and now I think I have found what is needed for happiness. A quiet secluded life in the country, with the possibility of being useful to people to whom it is easy to do good, and who are not accustomed to have it done to them; then work which one hopes may be of some use; then rest, nature, books, music, love for one’s neighbor—such is my idea of happiness. And then, on top of all that, you for a mate, and children perhaps—what can more the heart of man desire?”
Planul este ca duminică, la amiază, eu să rămân în Târgu Jiu, în timp ce ei se vor întoarce în București. Am un tren de noapte care mă va duce spre Cluj, iar apoi o să iau un microbuz până în Câmpeni sau Albac.
Încă nu m-am hotărât dacă să urc Vârful Petreasa, unde s-a prăbușit avionul cu medici. Asta ar trebui făcută la începutul călătoriei, însă o să am rucsacul plin cu de toate și s-ar putea să fie cam greu. Mă mai gândesc. În orice caz, ar trebui apoi să intru în Parcul Natural Apuseni pe la Scărișoara.
Ar trebui să merg, alternând trasee, spre Poarta lui Ionele, Cheile Ordâncușei, Peștera Scărișoara, Izbucul Tăuzului, Avenul cu două intrări, Casa de Piatră (cătun în care locuiesc doar 20 de familii), Peștera Vârtop, Peștera Huda Orbului, Peștera Coiba Mare, Cheile Gârdișoarei, Peștera Căput, Poiana Ponor, Izbucul Ponor, Izvorul Rece, Platoul Lumea Pierdută, Avenul Gemănata, Cetățile Ponorului, Șaua și Avenul Borțig, Izbucul Galbenei, Cheile Galbenei, Cascada Evantai, Valea Galbenei, Poiana Florilor, Peștera Focul Viu, Peștera Neagră, Ghețarul de la Bârsa și Peștera Zăpodie, Peștera Șura Boghii, Poiana Vărășoaia, Cetățile Rădesei, Cascada și Valea Moloh, Cheile Șomeșului Cald, Cascada Bohodei, Peștera Urșilor, Peștera Dealul Cornii, Peștera Varnița, Peștera cu Punte, Peștera Corbasca, Peștera Colibii II, Peștera Drăcoaia, Peștera Gaura Fetii, Peștera Pișolca, Peștera Măgura, Peștera Coliboaia, Cheile Sighiștel, Valea Sighiștel, Groapa Ruginoasă. Toate astea pe decursul mai multor zile și cu zeci de kilometri de mers pe drumuri forestiere și trasee.
Am la mine de toate, chiar îmi fac puțin griji că rucsacul ar putea fi prea greu pentru cei 15-20 de kilometri pe care ar trebui să-i fac zilnic. Excursia asta s-a născut din admirația mea pentru Christopher McCandless, din faptul că împărtășim atât de multe idei. Și totuși, nu-mi doresc finalul lui, așa că m-am pregătit cât de bine am putut și am citit tot ce am prins pe internet despre urși, lupi, campat, trasee și sfaturi generaliste.
– am la mine muzică de suflet: The Head and the Heart, The Lumineers, Hooverphonic, Azure Ray, The Vaccines, Mumford and Sons, Morcheeba, Empire of the Sun, MGMT, The Cat Empire, Angus and Julia Stone, Riverside, byron, Lună Amară, Alternosfera, Of Monsters and Men, Portishead, The National, Moby, Kumm, Robin and the Backstabbers, Marble Sounds, The Dresden Dolls.
Poate o să deranjez animalele noaptea la focul de tabără, dar asta nu e rău. Urșii și lupii să stea cât mai departe de mine. Plus că trebuie să cânt pe ceva, plus că le pun muzică bună. Că veni vorba de focul de tabără.
– am pastile pentru foc, cu care să aprind în fiecare noapte de cort. Sunt niște pastile care întrețin focul o vreme, până se usucă și lemnele și ard de la sine. După cum bine se știe, la munte e umezeală, mai ales dacă mai și plouă.
– am cort, izopren, sac de dormit. Am haine groase și subțiri, pelerină de ploaie și fluier cu busolă. Am șosete groase și șosete subțiri. Am mănuși și căciula lui Alexander SuperTramp, din Into the Wild. Am cărți de Jose Saramago, Aldous Huxley și John Fowles, Haruki Murakami și Ian McEwan. Am hamac în care să mă relaxez pe un vârf de munte să citesc. Am lanternă normală și frontală, am baterii, am boxă de cort. O chestie micuță care amplifică sonorul din MP3 player și care este special făcută pentru campat. Am pernă gonflabilă.
– am bocanci impermeabili, super comozi, și un spray care transformă orice în impermeabil. Fâsâie o peliculă care se pune și peste care apa alunecă. Are un efect de 12 ore. Am pălărie de paie, Alexander SuperTramp.
– am mâncare în caserole de plastic: caju prăjit, migdale, alune prăjite, porumb prăjit, alune de pădure prăjite, smochine, stafide, biscuiți cu ovăz și biscuiți Belvita. Am o butelcă de 250 de ml de metal în care am rachiu. În caz de frig extrem, tragi o gură de tărie. Am pansamente și o fiolă de spirt și două fiole de miere, se știe că e cel mai bun energizant pe munte. Am plasturi și diverse alte chestii igienice.
– am hărți printate de pe Google Maps și GMAP cu traseele din Apuseni. Am sandale de rezervă. Am un telefon de rezervă, complet încărcat. Am tutun și foițe și filtre. Am dispozitiv de cuțit, lingură, furculiță și ce o mai fi prin el. Am niște conserve de fasole și porumb dulce.
– am agendă și pix pentru notat jurnalul expediției. Și aparat foto pentru documentat priveliști de neuitat. Am ochelari de soare și am încărcătoare.
Cu urșii am aflat că nu trebuie să reacționezi brusc. Doar stai și, dacă se poate, te îndepărtezi ușor. În caz că te atacă, lucru extrem de rar, care se întâmplă doar dacă îl iei prin surprindere, te pui pe burtă pentru a-i arăta că ești inofensiv. Rucsacul o să protejeze oricum, cu mâinile îți ții capul.
Lupii nu te atacă decât dacă ești rănit sau căzut. În rest, te escortează și așteaptă. Câinii de stână sunt, în mod incredibil, cel mai mare pericol de pe munte. În afară de prostie, câinii de stână reprezintă pericolul major.
Sfaturi. Te lași pe vine, la nivelul lor, și se mai calmează. Nu îi privești în ochi, o iau ca pe o provocare. Încerci, cât de mulți poți, să nu te sperii. Nu e mit, câinii miros frica și devin mai agresivi. Îi ții la distanță cu o bâtă, găsești prin pădure, și aștepți să te salveze ciobanul. Câinii de stână sunt extrem de răi, lucru de înțeles dacă ții cont că sunt crescuți să apere turmele de urși și lupi, iar contact cu călătorii nu au chiar zi de zi.
De vipere e cam greu să te ferești, e mai mult o chestie de noroc. Oricum, în 50% dintre cazuri, dacă ai ghinionul să te muște, doar te mușcă, nu eliberează și venin. Veninul este eliminat în scopul de a ucide prada, de om doar se apără. Și, în cazul în care îți dă bagă și venin, speră că este o viperă comună, nu una cu corn.
Dacă-i extrem de veninoasă, sună la Salvamont ASAP.
După ce ies din Apuseni, o să merg cu autostopul până la Roșia Montană, apoi la Roșia Poieni și apoi în satul Geamăna, unde este lacul de decantare. Din Geamăna o iau, tot cu autostopul, spre Turda, unde o să vizitez celebra Salină Turda. Din Turda o iau spre Cluj, iar apoi trenul spre București.
O să campez cât de mult pot și doar în cazuri extreme o să mă îndrept spre pensiuni sau cabane. Când dau de cabane, ideală ar fi mâncarea de acolo. Ideea este evitarea cât mai mare a contactului cu alți oameni. Ideea este eu cu mine și natura.
And that will be all, folks!
Eu nu sunt un fandosit sau un pretențios, eu nu sunt turist, eu sunt călător. Eu iubesc natura și ea mă primește mereu cu blândețe și căldură. Eu ating copacii și îmi înfig unghiile în scoarța lor, vreau să îi simt. Mă așez oriunde mi se pune pata pentru a privi peisaje rupte din paradis. Merg pe jos fără nicio problemă și îmi place să dorm la cort. Așa zisa lume civilizată mă plictisește, îmi răpește din farmecul vieții.
Parcă-i totul prea lipsit de sens și viață. Parcă-i doar un film care ți se perindă prin fața ochilor. Și când te plictisești de lipsa de sens, caută-l în călătorii, în natură și în cărți. Acolo găsești fericire și natura ta adevărată de om. Omul ar trebui să exploreze lumea, nu să stea pe canapea cu o mână într-o pungă de chips-uri și cu alta pe o cutie de Cola. Aia da viață irosită.
Lumea se duce naibii. Și, George Carlin rezuma bine. “What’s up with these kids? When i was a kid, i just needed a stick and i played in the yard. I was a boy with a stick. I dug a hole with the stick. It was fun“.
Dar n-aș vrea să filosofez prea mult, dacă n-ai înțeles nimic, înseamnă că nu avem cum să relaționăm.
Cu ce m-au ajutat alții, ce am găsit eu și ce vă ofer la rândul meu. Hărți montane, cu trasee, excelente AICI. Blogul unui tip care a trăit pe munte toată viața, sfaturi și povești, AICI.
Am 17 zile la dispoziție, pe 28 ar trebui să fiu înapoi în jungla din București.
