Bulgaria. Belogradchik + Veliko Târnovo + Prohodna +Emen + Hotnitsa

Sau despre cum a fost în a doua tură din Bulgaria, din 2014. Am plecat cu autocarul din Militari, după ce toată lumea a ajuns, bineînțeles cu fețe somnoroase. Am început cu vișinata adusă Narcis, vișinată atât de bună că nu aveai cum să o lași din mână. După degustarea asta, a început cântarea din spatele autocarului.

David, pe care-l puteți vedea cântând în Șurubelnița, a dat drumul la recital. Și asta nu a fost nimic, aventurile au început în Oltenia, la o crâșmă sătească unde ne-am oprit la baie. Un domn a venit, foarte drăguț, și i-a dat șoferului nostru o cafea gratis. Moment în care David s-a gândit că merită o serenadă.

Așa se face că am intrat vreo zece inși în cârciumă și le-am cântat oamenilor Amintiri cu haiduci și Andrii Popa și poate mai ceva. Ne-am primit cu zâmbete. Așa că, încântați că totul a început bine, ne-am continuat drumul.

Prima oprire, cetatea Baba din Vidin. Deși nu spectaculoasă, totuși o clădire interesantă, plină de istorie. Așa că am zis să mă pozez cavaler.

Din cauză că eram în întârziere, am lăsat cetatea Belogradchick pentru a doua zi. Ne-am cazat la o pensiune pe lângă oraș, unde aveau și piscină. Așa că am stat numai în apă și, noaptea, am făcut și baie gol, cu Lavinia. Pa-ra-pam! Dar nu punem poze indecente.

Cetatea și stâncile Belogradchick. Superb totul. Priveliștea, veverițele care se cățărau pe stânci. Aici am mâncat o nectarină și am aruncat sâmburele în gol. Dacă veți vedea vreodată un pom cu nectarine acolo, să știți că merit o bere.

Am ajuns și la Peștera Prohodna, unde se află așa zișii ochi ai lui Dumnezeu. Deși, între noi fie vorba, parcă mai mult te privește ăl de jos, nu bărbosul din spațiu. La peșteră, David a avut inspirația să ia chitara cu el și să cântăm în interior. Înăuntrul peșterii se filma un film SF rusesc, dar, din fericire, am putut să vizităm. Iar apoi ne-am pus pe cântat. N-aș putea explica cum se auzea de afară, ecoul a ce cântam noi. A fost un moment interesant.

Când te lași pe spate și privești ochii imenși de sus, parcă te simți mic, mic de tot pe lângă forța brută a naturii. Te scutură puțin atmosfera de acolo.

Canionul Emen a fost următoarea oprire. Ce superbitate e aici. Un defileu pe ale cărui margini mergi și prin mijlocul căruia se târăște leneș un râuleț. În anumite puncte există podișuri de lemn, însă nu am ajuns la ele. Plus că nu păreau foarte stabile. Am continuat prin pădure până la cascadă, iar aici am fost lăsați iar cu gura căscată. Un perete de munte, lângă care s-a format o lagună din cauza cascadei.

M-am dezbrăcat și m-am băgat în apă. Muream de cald, iar locul era prea rupt din filme să nu mă afund în el. Am luat un băț să testez cât de adâncă e și arătam ca Moise despărțind Marea Roșie. Eu sunt omul care, brusc, nu mai știe să înoate când știe că apa e mai mare decât el. Când ne-am întors din canion, ne-a prins noaptea prin pădure, iar asta a fost o aventură în sine. Mai ales că erau o gramadă de lilieci care zburau la un metru deasupra capului nostru.

Ne-am cazat la Nomads Hostel, în Veliko Târnovo. Din punct de vedere al condițiilor este mult mai slab decât Hostel Mostel, unde am stat în martie. Însă, omul care are hostelul face să merite să stai la el, măcar o noapte.

Nedelco, sau ceva de genul îl chema. Un pletos pe la 35 de ani, pasionat de meditație, yoga și tot ce ține de hinduism. La micul dejun ne-a dat mâncare făcută de el. De la gemul de trandafir, la alte chestii. Tipul era extrem de zen și de relaxat, iar fetele au fost complet fermecate de el. Era un tip interesant, cum nu întâlnești în orice zi. Nomads Hostel e și decorat în stilul ăsta, hindus. Pe pereți există tablouri cu Shiva și alte zeități, iar muzica care se aude e indiană. Pe balconul de la etaj poți să stai pe niște perne turcești și să fumezi. Bineînțeles că, fiind atât de spiritual, era și vegetarian. YAY! 1-0 for team vegetarian.


Am explorat Veliko Târnovo, ceea ce nu apucasem să fac în martie. Este un orășel absolut superb, în părțile vechi. Am simțit și influența romanilor, care au fost în zonă, dar și a otomanilor, care de asemenea au cotropit p’acilea.

Am ajuns și la Cascada Hotnitsa. Din nou, am sărit direct în apă. Era rece, dar dacă înotai totul era în regulă cu lumea. După ce am făcut baie, câțiva dintre noi nu am mers pe traseul prin pădure, ci am rămas să cântăm lângă apă. Am cântat de la ASIA, Holograf și Vama Veche la tot felul de chestii în engleză. Am cântat și Deschide ușa creștine la un moment dat.

Nu știu ce părere aveau bulgarii de pe lângă noi, dar ne simțeam bine. Mai mult nu contează.

Am continuat cântările din autocar, inclusiv dansatul pe culoare. Și am ajuns și în Ruse, unde trebuia să mâncăm, dar ne-am pus pe dansat în mijlocul străzii și nu am mai apucat.

A fost frumos în Ruse să dansăm în stradă și să strigăm că suntem tineri și nu ne pasă și doar o viață avem. Nu o vom pierde cu superficialisme și convenții sociale și idei preconcepute. Să dansezi și să iubești e armonie.

Și am ajuns și în București, unde am continuat petrecerea în Club A. Și apoi am rămas și am dormit la Cristina, care stă în blocul în care e Argentin, în Centrul Vechi. Pe jos, pe sacii de dormit. Și ea are o casă așa frumoasă, tinerească. Cu patul japonez, la nivelul solului, și, pe lângă, teancuri de cărți rezemate de pereți.

Și am ajuns acasă abia luni, la amiază. Bucuros și al naibii de obosit. Încă mă dor gambele de la atâta dansat, încă nu pot să merg cum trebuie. Așa că am amânat alergările nocturne pentru când o să-mi revin. Oricum, la cât am dansat, cred că am alergat cât pentru două săptămâni.


Bulgaria este o țară mult mai frumoasă decât ai crede. Mulți au ideea preconcepută că e un fel de a Românie de mâna a doua. Însă, bulgarii ne bat la fund cu multe. Sunt oameni atât de tari, de treabă și zâmbitori. Iar țara lor este minunată.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *